În urmă cu doar două zile, Livia Eftimie a ieșit public și a spus și partea ei de poveste în legătură cu divorțul de Cătălin Bordea. Declarațiile sale nu au rămas fără ecou, iar apropiații comediantului au fost pe poziție și au reacționat. De data aceasta, Alexandra Bucălae, soția comediantului Radu Bucălae, cea care îi este și fină, a transmis un mesaj acid despre declarațiile făcute de nașa ei.
Deși a trecut mai bine de un an de când Cătălin Bordea și Livia Eftimie au divorțat, se pare că – în tot acest timp – conflictul încă ardea mocnit. Recent, Livia Eftimie a fost dispusă să vorbească public – pentru prima dată – despre acea perioadă. Acuzată că l-a înșelat pe comediant cu Spike, prietenul lui cel mai bun, care le-a fost cavaler de onoare la nuntă, bruneta a simțit nevoia să își spună partea ei de poveste.
Declarațiile sale au stârnit un val de reacții acide din partea prietenilor – cândva comuni – ai lui Cătălin Bored. Primul care a reacționat a fost Nelu Cortea – care a sărit în apărarea lui Bordea (vezi AICI declarațiile), urmat reacțiile acide ale lui Radu Bucălae (Vezi AICI declarațiile) și ale soției sale, Alexandra Bucălae, cei doi fiind finii de căsătorie ai cuplului Cătălin Bordea – Livia. De altfel, Livia și Alexandra Bucălae au fost prietene foarte bune, însă până la un anumit punct.
Soția comediantului Radu Bucălae a dat cărțile pe față și a făcut dezvăluiri uluitoare despre Livia, insinuând că începutul relației cu Spike s-ar fi desfășurat cu doi ani înainte de divorț. În carul unei postări pe Instagram, Alexandra Bucălae a dat de pământ cu fosta ei prietenă, încercând să demaște intențiile sale bune despre care a vorbit public. (Citește AICI declarațiile Liviei Eftimie)
”Nu s-a uitat nimic, Livia! Ba chiar momentele frumoase m-au ajutat să tac până acum. La Racing, tu aveai nevoie de un om, iar eu tocmai îmi dădusem demisia de la un job în care nu mă mai regăseam. Și începând cu acea perioadă, noi două am vorbit mult despre regăsire, despre scop. Eu îți vorbeam cat de important este să împărtășim aceste gânduri și cu soții noștri, și tu mereu ziceai ca nu vrei sa ii spui asta lui Cătălin. Îți vorbeam des despre cat de mult îmi doresc sa mă echilibrez profesional și tu mereu ziceai că nu ai această nevoie! Îți propuneam mereu și mai târziu să faci ceva al tău. Ca asta te va ajuta să îți găsești acel țel în viața și tu mereu ziceai ca nu ai chef sa muncești.
Ba chiar, în momentele mele cele mai grele, în care îmi organizam singură nunta, aveam un job foarte solicitant și în același timp niște proceduri medicale care mă făceau să stau pe picioare doar cu Ketonal. Și un business la început de drum, tu puneai storyuri cu cana ta pe care scria “DOAR FRAIERII MUNCESC”. Tu, viitoarea mea nașă! Mereu spuneai ca tu nu vrei nici sa gătești, ca faci miros in casă. Iar discuțiile tale erau frecvent în ultima perioadă despre ce branduri ți-ai mai cumpărat. Prietenia noastră a început să se dilueze NU când te-ai despărțit de soțul tău, ci cu 2 ani înainte”, spune soția lui Bucălae.
Printre alte dezvăluiri, Alexandra Bucălae susține că tot timpul a încercat să îi fie aproape, să o susțină și să o îndrume către cele mai bune decizii, însă a simțit că buna voință nu îi este apreciată. Mai mult de atât, aceasta a adus în discuție o perioadă destul de ciudată din perioada în care erau prietene. Mai exact, momentul în care Livia ar fi încercat să distrugă prietenia dintre Radu Bucălae și Bordea.
”Când eu am început să îți pun întrebări mai directe despre cum de îl vizitezi pe Paul când Simona nu e acasă. Și când tu ai intrat în tramvai, (nu el în tine, ca tramvaiul are șine și nu deraiase). Am venit într-un suflet la tine la spital și am stat cu Radu pe holuri și în frig jumătate de zi. Deși în aceeași perioadă încercai să strici și prietenia soților noștri! Draga mea fostă prietenă, noi toți din jurul tău am făcut terapie și la toți a funcționat. Noi ne-am desprins de tine. Se pare că singura care nu a vrut niciodată să meargă la terapie ai fost tu. Și încă nu te-ai desprins de noi, deși tu ai ales să pleci din toate relațiile.
Let it go, toți greșim, important e cum ne comportăm DUPĂ ce greșim. Nu acoperi o prietenie frumoasă pe care am avut-o la un moment dat, cu aceste meschinării! Sper să îți găsești liniștea și claritatea și să ai încredere că narcisismul se poate repara cumva, cu multă muncă!” se mai arată în postarea Alexandrei Bucălae, soția comediantului Radu Bucălae.