Liverpool urcă pe locul doi în Premier League! Rezultatele etapei și clasamentul!

Publicat: 04/03/2018 | 11:24

Liverpool a urcat pe locul 2 în Premier League după victoria la pas, scor 2-0 (1-0) obținută pe teren propriu în runda a XXIX-a din Premier League cu Newcastle.

Cu cinci minute înaintea pauzei, Salah a deschis scorul, „cormoranii”intrând astfel în avantaj minim la cabine. În repriza a doua cei care au punctat pe tabela de marcaj au fost tot elevii lui Klopp, golul lui Mane din minutul 55 stabilind totodată și rezultatul final al partidei.

Cu acest succes, Liverpool a urcat pe locul 2 în clasament având 60 de puncte, cu unul mai mult decât Manchester United, „diavolii” urmând a evolua în această rundă în deplasare pe terenul lui Crystal Palace, meciul fiind programat luni de la ora 22:00.

Tot cu 2-0 s-a impus în această rundă și Tottenham. Londonezii au tranșat fără emoții jocul de pe teren propriu cu Huddersfield , consolidându-și astfel locul 4 în clasament. Cu 58 de puncte, Tottenham se află la un punct în spatele lui United și la două distanță de Liverpool.

Astăzi în Premier League, liderul absolut Manchester City va susține derby-ul cu Chelsea, meciul fiind programat de la ora 18:00.

Tot astăzi în Premier League se va mai disputa confruntarea dintre Brighton și Arsenal.

 

Iată rezultatele etapei a XXIX-a Premier League

Burnley – Everton 2-1

Leicester – Bournemouth 1-1

Southampton – Stoke City 0-0

Swansea – West Ham   4-1

Tottenham – Huddersfield 2-0

Watford – WBA 1-0

Liverpool – Newcastle 2-0

duminică, 4 martie     

ora 15:30 Brighton – Arsenal

ora 18:00 Manchester City – Chelsea

luni, 5 martie

ora 22:00 Crystal Palace – Manchester United

 

Iată clasamentul în Premier League

 

  1. Manchester City 28      24      3        1        82-20                    75
  2. Liverpool           29      17      9        3        67-32                    60
  3. Manchester Utd 28      18      5        5        53-20                    59
  4. Tottenham           29      17      7        5        55-24                    58
  5. Chelsea           28      16      5        7        50-25                    53
  6. Arsenal           28      13      6        9        51-39                    45
  7. Burnley           29      10      10      9        24-26                    40
  8. Leicester           29      9        10      10      41-42                    37
  9. Watford           29      10      6        13      39-47                    36
  10. Everton           29      9        7        13      33-49                    34
  11. Bournemouth 29      8        9        12      34-44                    33
  12. Brighton           28      7        10      11      26-37                    31
  13. Swansea           29      8        6        15      25-42                    30
  14. West Ham           29      7        9        13      36-54                    30
  15. Huddersfield 29      8        6        15      25-50                    30
  16. Newcastle           29      7        8        14      27-40                    29
  17. Southampton 29      5        13      11      29-41                    28
  18. Crystal Palace 28      6        9        13      25-43                    27
  19. Stoke           29      6        9        14      28-54                    27
  20. West Brom 29      3        11      15      22-43                    20