Extaz. Jucatorii lui Liverpool au sarit in aer, dupa ce Kuyt a inchis conturile pe „Anfield” La inaltime. Cormoranii sunt la a doua finala, in ultimii trei ani Cristi Petre Visul de glorie al lui Jose Mourinho este in „ruine”. Nu sunt vestigiile uitate ale civilizatiei grecesti… aceasta este urmatoarea destinatie europeana pentru Liverpool, care va incerca sa cucereasca la Atena al saselea trofeu in cea mai importanta competitie inter-cluburi de pe continent. „Cormoranii” au revenit senzational in fata lui Chelsea, dupa ce au pierdut prima mansa, 1-0, pe Stanford Bridge, si si-au asigurat prezenta in ultimul act, dupa executarea loviturilor de departajare. Este a doua finala pentru Liverpool in ultimii trei ani, in Liga Campionilor.
A fost, la final, un rezultat cu simetrie perfecta, dar partida de pe „Anfield” a avut aerul unei afaceri tensionate, din primul si pana in ultimul minut de joc. Liverpool, purtata pe val de celebra galerie de pe „Kop Stand”, a inceput tare. Baietii lui Rafa Benitez au impus ritmul intalnirii, dar ocaziile la poarta lui Petr Cech au lipsit pana in minutul 22, cand Daniel Agger a marcat unicul gol al meciului. Danezul, adus de la Brondby, anul trecut, este cel mai scump fundas din istoria lui Liverpool. Englezii au dat aproape 9 milioane de euro pe un jucator care era recunoscut in „Nord” mai mult pentru viata extrasportiva. A fost doar a patra reusita a lui Agger pentru „cormorani”.
Chelsea a incercat sa intoarca rezultatul in partea secunda a jocului. Un singur gol marcat de baietii lui „Jose” ar fi insemnat capat de drum pentru Liverpool. Chiar si asa, gazdele au avut ocaziile cele mai mari de gol. Petr Cech a parat extraordinar lovitura de cap a lui Crouch, iar Kuyt a fost si mai aproape de gol. Olandezul a „tintit” transversala, doua minute mai tarziu. Scorul a ramas neschimbat, pana la final. Au urmat doua reprize de prelungiri si lovituri de departajare, ca si in finala de acum doi ani, cu AC Milan. Acelasi deznodamant: Liverpool invingatoare si „Pepe” Reina erou. Spaniolul a aparat de doua ori, iar Dirk Kuyt a marcat pentru a saptea finala de „Liga”, pentru Liverpool. Liga Campionilor a fost obiectiv prioritar pentru „cormorani” in acest an. „Noi ne-am batut pentru toate trofeele”, a spus la conferinta de presa Mourinho. „Sunt mandru de baietii mei, nu le pot reprosa nimic”, a mai adaugat portughezul.