LIVE TEXT. Charles al III-lea a fost proclamat noul Rege al Marii Britanii, la două zile de la moartea Reginei Elisabeta a II-a

Publicat: 10/09/2022 | 11:54
Prințul Charles. Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În data de 8 septembrie 2022, Regina Elisabeta a II-a a murit la vârsta de 96 de ani, la Castelul Balmoral din Scoția. După anunțul decesului celui mai longeviv monarh din istoria Marii Britanii, Familia Regală trebuie să respecte regulile și să proclame noul Rege. În acest sens, în cursul zilei de azi, 10 septembrie, Prințul Charles al III-lea va urca pe tron.

Update, ora 13:00. Prima parte a ceremoniei a ajuns la final. După ce Proclamația a fost semnată, lordul președinte Penny Mordaunt a enumerat pașii care trebuie respectați. Sunt incluse și citirea documentului la Londra, Edinburgh, Cardiff și Belfast. În plus, Charles a adus și un tribut mamei sale. Regele a fost proclamat de la balconul Palatului St. James.

Totodată, Regele Charles a ținut un discurs în fața Consiliului.

„Este datoria mea cea mai dureroasă să vă anunţ moartea iubitei mele mame, Regina.

Ştiu cât de profund suferiţi voi, întreaga naţiune – şi cred că pot spune întreaga lume – pentru pierderea ireparabilă pe care am suferit-o cu toţii. Este cea mai mare mângâiere pentru mine să ştiu de simpatia exprimată de atât de mulţi faţă de sora şi fraţii mei şi că o afecţiune şi un sprijin atât de copleşitor ar trebui să se extindă asupra întregii noastre familii în pierderea suferită.

Pentru noi toţi, ca familie, ca şi pentru acest regat şi pentru familia mai largă a naţiunilor din care face parte, mama mea a dat un exemplu de iubire de-o viaţă şi de serviciu dezinteresat. Domnia mamei mele a fost de neegalat prin durata, devotamentul şi dăruirea sa. Chiar dacă suntem îndureraţi, aducem mulţumiri pentru această viaţă extrem de credincioasă.

Sunt profund conştient de această mare moştenire şi de îndatoririle şi responsabilităţile grele ale suveranităţii care mi-au fost transmise acum. În asumarea acestor responsabilităţi, mă voi strădui să urmez exemplul inspirat care mi-a fost dat în susţinerea guvernării constituţionale şi să urmăresc pacea, armonia şi prosperitatea popoarelor din aceste insule şi din regatele şi teritoriile Commonwealth-ului din întreaga lume.

În acest scop, ştiu că voi fi susţinut de afecţiunea şi loialitatea popoarelor al căror suveran am fost chemat să fiu şi că, în îndeplinirea acestor îndatoriri, voi fi ghidat de sfaturile parlamentelor lor alese. În toate acestea, sunt profund încurajat de sprijinul constant al iubitei mele soţii.

Profit de această ocazie pentru a-mi confirma dorinţa şi intenţia de a continua tradiţia de a ceda guvernului meu veniturile ereditare, inclusiv averea coroanei, în beneficiul tuturor, în schimbul subvenţiei suverane, care îmi susţine îndatoririle oficiale de şef de stat şi şef de naţiune. Iar în îndeplinirea sarcinii grele care mi-a fost încredinţată şi căreia îi dedic acum ceea ce mi-a mai rămas din viaţă, mă rog pentru călăuzirea şi ajutorul lui Dumnezeu atotputernic”, a declarat Regele Charles, arată The Guardian.

Vezi și MĂRTURIA ROMÂNULUI CARE A LUAT PRÂNZUL CU REGINA ELISABETA A LL-A: “ERA CA O BUNICUȚĂ! M-A ÎNTREBAT DE…”

Update, ora 12:00. Ceremonia a început la Palatul St. James.

Update, ora 11:45. Lizz Truss, actuala șefă a guvernului, se află în Consiliul de Accedere, alături de toți cei 6 foști prim-miniștri. Consiliul privat are în componență peste 700 de membri, însă nu toți vor participa la ceremonia care are loc astăzi, 10 septembrie 2022.

În cursul zilei de 10 septembrie 2022, Prințul Charles va fi proclamat noul Rege al Marii Britanii. Ceremonia va începe la ora 12:00 (ora României), în fața Consiliului de Accedere. Va fi o ceremonie istorică, iar tronul îi va reveni fostului Prinț de Wales.

Consiliul de Accedere ar fi trebuit să fie convocat la 24 de ore de la moartea Reginei Elisabeta a II-a, însă, având în vedere faptul că decesul a fost anunțat în cursul zilei de joi, în jurul orei 18:00, nu a mai existat timp suficient pentru organizarea ceremoniei. Consiliul de Accedere, care este împărțit în două părți, reprezintă un grup de politicieni de rang înalt care îl consiliază pe monarh. În cea de-a doua parte va fi prezent și Prințul Charles.

De asemenea, se fac pregătiri pentru aducerea sicriului Reginei Elisabeta a II-a la Edinburgh. Mai multe drumuri au fost închise, iar în cursul zilei de duminică, 11 septembrie 2022, se așteaptă ca sicriul să fie mutat de la Balmoral la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh. În cursul zilei de marți, sicriul va fi transportat la Londra.

Vezi și CE ÎNSEAMNĂ OPERAŢIUNEA LONDON BRIDGE, PROTOCOLUL CARE INTRĂ ÎN VIGOARE LA DECESUL REGINEI ELISABETA

02 June 2022, United Kingdom, London: Queen Elizabeth II arrives to symbolically lead the lighting of the principal Jubilee beacon at Windsor Castle on the first day of the Queen’s Platinum Jubilee celebrations, part of a chain of more than 3,500 flaming tributes to her 70-year reign. Photo: Steve Parsons/PA Wire/dpa

Vezi și SEMN DIVIN!? CE A APĂRUT PE CER, IMEDIAT DUPĂ ANUNȚUL DECESULUI REGINEI ELISABETA A II-A

Regina Elisabeta a II-a se afla sub supraveghere medicală, înainte de deces

Cu puțin timp înainte să fie anunțat decesul, Regina Elisabeta se afla sub supraveghere medicală, după ce medicii săi au devenit îngrijorați cu privire la starea de sănătate a suveranei, scrie BBC. 

„După o evaluare mai amănunțită în această dimineață, medicii Reginei sunt îngrijorați cu privire la sănătatea majestății sale, și au recomandat ca ea să rămână sub supraveghere medicală”, a transmis Casa Regală într-un comunicat oficial, la momentul respectiv.