Astăzi, 24 noiembrie 2024, cetățenii români sunt chemați la urne pentru a-și alege președintele care va conduce țara în următorii cinci ani. Secțiile de votare s-au deschis la ora 7:00 dimineața și vor rămâne deschise până la ora 21:00. Alegătorii prezenți în secție la ora închiderii vor putea să își exprime opțiunea până cel târziu la 23:59.
Acest scrutin prezidențial, la care participă 13 candidați, marchează un moment important pentru viitorul politic al țării. Noul președinte își va începe mandatul pe 21 decembrie 2024, iar funcția poate fi ocupată pentru cel mult două mandate consecutive.
CITEȘTE ȘI: Nicolae Ciucă A DEMISIONAT după rezultatul catastrofal de la alegeri! Colegii din PNL au făcut presiuni
UPDATE 00:00: Situația voturilor publicate de prezenta.roaep.ro:
UPDATE 22:40: Călin Georgescu a trecut pe primul loc, Marcel Ciolacu pe 2 și Elena Lasconi pe 3, conform digitv. După numărătoarea a peste 80% din secţiile de votare, Călin Georgescu trece pe primul loc, dar urmează să vină voturile din oraşele mari, care ar putea răsturna situaţia.
UPDATE 23:30: Conform DIGI TV, Călin Georgescu are șanse mari să ajungă în turul 2 și chiar să îl întreacă pe Marcel Ciolacu. Situația voturilor publicate de prezenta.roaep.ro:
UPDATE 23:25: George Simion, mesaj pentru Călin Georgescu. Acesta a reușit să ajungă pe locul 2:
„Daca eram un las, renuntam. Dar pentru acei sute de mii de oameni care si-au pus speranta in noi, vom continua aceasta lupta inegala. Sunt bucuros ca in turul doi ajunge un suveranist. Sunt pregatit pentru alegerile din 1 decembrie. Isi bat joc de votul romanilor, sa nu creada cineva ca nu am inteles ce s-a intamplat.
Sunt bucuros că în turul 2 ajunge un suveranist, sunt foarte bucuros că aprox. 40% din voturile românilor au mers către o opțiune suveranistă. Sunt pregătit pentru alegerile din decembrie. Pot.
Acum ca s-a linistit toata lumea ca nu exista niciun blat cu PSD, reiterez ideea ca nu exista alianta cu PSD, ca orice e mai bun decat PSD”, a mărturisit George Simion.
UPDATE 23:00: Situația voturilor publicate de prezenta.roaep.ro:
UPDATE 22:50: Conform Digi TV, care la ora 22:50 a făcut anunțul, Nicolae Ciucă se gândește să demisioneze. Decizia vine și în urma presiunilor făcute de colegii din PNL, ma exact ale lui Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. Conform sursei citate, nu se știe când va demisiona Nicolae Ciucă, nevrând să afecteze alegerile parlamentare din decembrie 2024.
”Românii au vorbit
Eșec total al actualei conduceri. Candidatul și echipa lui de campanie au avut toate resursele, toate pârghiile, toată susținerea.
Au transformat o guvernare și un proiect într-un eșec total. Semnalul alegătorilor este extraordinar de clar.
În vară, 2,4 milioane de români au votat soluții liberale. Săptămâna viitoare, acești liberali trebuie să primească semnalul nostru clar că am înțeles. Trebuie să acționăm rapid și trebuie schimbată direcția din mers. Echipa actuală trebuie să plece acasă. Imediat! Oameni buni avem, liberali autentici avem, iar soluții de viitor pot fi construite rapid.
Mesajul meu se adresează votanților – pentru că săptămâna viitoare mergem din nou la urne.
Nu contează acum ce se întâmplă cu echipa generalului Ciucă și cu cei care au girat eșecul. Ei aparțin deja trecutului. Contează să creăm un echilibru robust, să oferim o alternativă viabilă pentru România.
PNL trebuie să revină la identitatea sa de partid care vrea modernizare și care luptă pentru dezvoltare în spirit european. Să renunțăm la a mai face ce ne spun alții și să mizăm mai mult pe valorile noastre, pe spiritul liberal, pe primarii de succes, pe politicienii care au performat deja.
Personal, mă voi implica să facem rapid schimbările pe care votanții ni le cer”, a declarat George Tuță, primarul Sectorului 1, duminică seara.
UPDATE 22:41: Elena Lasconi a ieșit pe primul loc la voturile DIASPOREI, iar Călin Georgescu pe locul 2.
UPDATE 22:40: Nicușor Dan și-o dorește pe Elena Lasconi în turul 2. Primarul Capitalei este dispus să o sprijine:
„Am avut azi alegeri prezidenţiale, în primul tur, ele continuă în diaspora şi îi îndemn pe românii din diaspora să voteze, pentru că de votul lor poate să depindă finala pe care o să o avem peste două săptămâni. Am fost impresionat de mobilizarea atât de multor oameni pentru a alege cea mai bună cale în acest tur întâi. Ei au dat dovadă de inteligenţă colectivă mult peste inteligenţa partidelor politice şi această inteligenţă colectivă ne dă tuturor speranţă pentru viitorul acestei ţări.
Sunt un om care a avut şi are un parteneriat cu partidele de dreapta, îndemn oamenii să voteze partide de dreapta la 1 decembrie. Sper ca în urma numărării definitive a voturilor, Elena Lasconi să intre în turul doi, caz în care voi susţine candidatura sa”, a spus edilul Capitalei.
UPDATE 22:30: Situația voturilor publicate de prezenta.roaep.ro:
UPDATE 22:24: Kelemen Hunor, primele declarații după alegerile de duminică, publicate oficial pe contul său de Facebook:
„Vă mulțumesc tuturor celor care au ascultat vocea rațiunii în această campanie electorală.
Sunt încrezător că următorul Parlament, următorul Guvern și noul președinte vor oferi răspunsuri și soluții raționale la problemele reale și crizele urgente despre care doar eu am vorbit în această campanie.Indiferent de rezultatul numărării voturilor, ne pregătim din această seară pentru alegerile parlamentare de duminica viitoare, 1 Decembrie. Trebuie să avem un grup parlamentar puternic și trebuie să intrăm la guvernare pentru a pune în aplicare programul nostru, programul bunului simț.Să trecem la treabă!”, a declarat Kelemen Hunor.
UPDATE 22:16: Gigi Becali a oferit primele declarații despre George Simion și Călin Georgescu. Latifundiarul susține că nu va prelua partidul AUR:
„Pe mine mă bucură sondajul ăsta că gata, s-a dus paradigma aia PSD, mare partid, câștigă candidatul lui. Ei se gândeau că îl bagă pe Simion în turul doi și îl bate Ciolacu.
Georgescu ce? Habar nu am! Nu îl cunosc. A fost o dată pe la mine pe la Palat, tot pe chestiuni politice. Atunci mi-a cerut sprijinul, apoi nu l-am mai văzut. Nici pe la televizor. Nu m-a mai căutat de atunci. Și-a dat seama! Hrebenciuc l-a băgat pe Georgescu, lăsați-mă! (râde) Georgescu vorbește frumos, nu poți să spui că e un om incompetent. Dacă îl iei pe Georgescu și Lasconi, e o diferență de la cer la pământ.
Nu mai au oamenii discernământ. Ori nu au, ori e curentul ăsta LGBT. Votează femeie văduvă, cu fată LGBT. Fata ei s-a declarat LGBT… ce președinte să vrei? Ea văduvă, fără bărbat, și cu fată LGBT”, au fost declarațiile scandaloase oferite de Gigi Becali la Antena 3.
George Simion, președintele AUR, contestă rezultatele alegerilor. Spune că votul a fost influențat și cere renumărarea. Becali îl contrazice: „Dacă știam că se întâmplă ce s-a întâmplat, candidam eu. Acum vorbeați de 40% Becali și restul 12-13%. Coldea nu mai are putere!
Nu preiau partidul AUR. Eu nu mai renunț la Sf. Liturghie dacă îmi dai pe Trump și lumea toată. Cred că Georgescu a luat voturile pe drept, dar cred ă George Simion va reveni în față, că scăpăm de Lasconi”, a mărturisit Gigi Becali la Antena 3.
În urmă cu câteva ore, Gigi Becali a avut un derapaj pe contul de TikTok al lui George Simion, care l-a căutat pentru a le da românilor un mesaj, cu speranța că vor încuraja votarea masivă.
„Toată lumea la vot, că altfel există riscul să avem o femeie președinte sau un om ca Georgescu (n.r. – candidat independent, fost membru AUR), care e împotriva Bisericii.
Așa că hai să mergem la vot ca să putem să salvăm țara. Să votăm cu George Simion că altfel vom avea o femeie care nu știe nici pe ce lume trăiește și căreia îi place și vinul!”, a spus Gigi Becali pe TikTok.
UPDATE 22:06: Au fost publicate rezultatele de la o oră după închiderea urnelor:
UPDATE 21:49 Nicolae Ciucă susține, după ce a pierdut alegerile prezidențiale, că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea:
„Vreau înainte de toate să le mulţumesc tuturor românilor care au ieşit astăzi la vot, să le mulţumesc celor care m-au votat şi celor care nu m-au votat. Este un exerciţiu de democraţie şi este o imagine care arată că pe scena politică din România este loc pentru toată lumea. În momentul de faţă avem doar estimările. Le cer tuturor celor care îşi desfăşoară activitatea în secţiile de votare să fie cât se poate de serioşi, aşa cum au fost şi până acum, şi să finalizeze întreg procesul până la capăt”, a spus Ciucă, la sediul central al PNL.
Ilie Bolojan îi cere lui Ciucă să își asume scorul slab:
„Avem rezultate diferite pentru candidatul PNL, dar așa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podium. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi e sub potențialul PNL orice s-ar spune.
PNL are două posibilități: să înțeleagă această lecție și să ia anumite decizii și să înțeleagă că partidul trebuie să fie un factor de modernizare pentru România și să-și reprezinte electoratul sau, dacă va continua în această formulă, rezultele vor fi aceleași. Noaptea este un sfeșnic bun și am încredere în decizii corecte în zilele următoare”, a adăugat președintele CJ Bihor.
UPDATE 21:44: Călin Georgescu pare încântat de reușita lui de la alegerile prezidențiale, în ciuda faptului că nu a câștigat:
„Poporul român a trecut astăzi prin urechile acului, iar sistemul oligarhic nu. Bogatii sistemului au sărăcit, iar săracul popor roman s-a îmbogățit. Ce s-a întâmplat astăzi e o trezire în conștiință. Noi trebuie să înțelegem să fim responsabili, avem o datorie de a reface România și asta e cel mai important. Poporul român a înțeles ca familia e coloana vertebrală a familiei românești”,
Marcel Ciolacu, câștigătorul acestei seri, a făcut câteva declarații despre Călin Georgescu:
„Să vedem voturile din Diaspora și vor aduce o schimbare în clasament, să vedem cât de mare va fi. Nu poți, după un vot pe care ți l-au dat românii, 50%, să vii în fața lor să spui că ești într-o coaliție, dar guvernul nu face bine (despre Ciucă). Important e ca românii au mers la vot”, a spus Marcel Ciolacu.
Ce părere are Elena Lasconi despre Călin Georgescu și voturile pe care le-a adunat:
„Cand vă vorbeam despre ferme de troli și despre influența de pe rețelele sociale, am spus că nu putem ignora asta și nici influența Rusiei. Să vedem care sunt rezultatele.”
UPDATE 21:30: Lasconi a fost întrebată dacă îl pune Premier pe Ciolacu. Răspunsul ei a venit pe loc: „Îl voi pune pe Bolojan”: Aceasta a fost întrebată și dacă va face alianță cu AUR: „Categoric nu”:
„Cu siguranță o să vorbesc cu Domnul Bolojan. Ultima dată când am vorbit cu el a fost în ziua aceea când a făcut o declarație la Cluj când a făcut un apel către domnul Ciucă, Geoană. Sunt foarte importante parlamentarele. Eu vreau să stau la masa discuțiilor și cu forța dreptei și cu PMP și cu PNL. Eu voi vorbi cu toți reprezentanții de la toate partidele. Cu AUR nu. Pot să vorbesc cu Domnul Ciolacu dar nu cred că putem obține o majoritate, de aceea este important rezultatul la parlamentare.
Orgoliile nu își au locul în politică. (I se Oferă un plic cu o invitație) La mine nu vin plicurile nedesfăcute. Eu sunt singurul invitat care m-am dus peste tot la toate dezbaterile. Liderii mari au fugit și au fost urât.
Românii au arătat că nu doresc acest guvern PSD-PNL. Votul de azi e o moţiune de cenzură din partea românilor că nu-şi doresc asta. 75% dintre ei au votat altfel, nu cu PSD. Urmează alegeri parlamentare, avem nevoie de un guvern care să reformeze cu adevărat România. Anul viitor va fi foarte greu. Săptămâna viitoare voi vorbi cu toate forţele de dreapta şi democratice din ţară pentru a ne pregăti de o majoritate parlamentară. E foarte important”, a mărturisit Elena Lasconi, după ce a luat locul 2 la alegerile din 24 noiembrie.
„Mulțumim tuturor celor care au participat la vot indiferent de opțiunea lor. Mulțumim colegilor, primarilor, voluntarilor. Suntem după anunțarea rezultatelor exit-poll-ului și putem face câteva comentarii după aceste rezultate. A fost o participare mare în Diaspora, ceea ce înseamnă o îngrijorare mare a românilor din afară. Arată clar o stare de nemulțumire probată în ciclurile anterioare. Observăm că niciun dintre candidați nu are o pondere mai mare de 30%. E adevărat că au fost mulți candidați, opțiuni diferite, dar acest rezultat arată o lipsă de încredere în lumea politică”, a spus Ilie Bolojan.
UPDATE 21:20: Marcel Ciolacu nu va numi un premier. Care este motivul lui:
„Este un scor asteptat! Este normal ca s-au fragmentat voturile. Eu cred ca scorul va mai creste. Au votat mai multi decat data trecuta in diaspora. Cred ca voturile de acolo pot rasturna ierahia din aceste exit poll-uri. Nu mai era o surpriza Calin Georgescu de 3 saptamani. Nu numesc pe nimeni premier, trebuie sa se faca o majoritate. Nu pot face o majoritate cu Georgescu. O sa lamuresc toate lucrurile. M-au afectat aceste lucruri. N-am furat nimic. Nu eu numesc premierul.
Cu certitudine o sa fiu la dezbaterea digi. O sa fac in asa fel sa nu mai fie o urgenta. Nu am fost sa ma plimb! ”, a mărturisit Marcel Ciolacu.
UPDATE 21:15: Mircea Geoană a reușit să adune doar 5% din voturile românilor:
„Am rezistat la un atac încrucișat împotriva mea. Mulțumesc românilor că au fost aproape de mine și m-au votat. Sper ca în turul doi românii să aibă înțelepciune. Am încercat ca ce am învățat în ultimii de ani de politică externă să dau mai departe, poate nu a fost suficient. Îi încurajez pe români să meargă mai departe.
Merg la vot pentru că este datoria mea să votez. Alegem o direcție pentru țară. Cred că alegerea este destul de clară. Este nevoie de participare masivă pentru a ne alege viitorul. Noi am mai trecut prin acest exercițiu. Sunt convins că vor alege cel mai bun președinte. Alegeți cei mai competenți oameni pe care îi găsiți pe buletinele de vot. Este usor depășit sistemul electoral. Alegerea e destul de clară. Sper că noaptea le-a fost un sfetnic bun celor nehotărâți. Îi așteptăăm pe oameni în număr mare la vot. Suntem încrezători. Avem vremuri complicate. Avem de ales între pace și insecuritate. Criza economică bate la ușă. Sper să votăm și noi în mod digital în viitor”, a declarat Mircea Geoană.
UPDATE 21:08: George Simion le-a mulțumit celor care l-au votat, din România sau din DIASPORA. Și-a invitat fanii să aștepte împreună, la sediul AUR, rezultatele de la ora 23:00.
UPDATE 21:05: Elena Lasconi, declarații după victoria de duminică:
”Le mulțumesc românilor care au ieșit la vot. Speranța e vie în România. Vreau să le mulțumesc celor care m-au ales. Fiecare vot e o responsabilitate pentru mine. Vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru efortul depus. Mă înclin în fața dvs. Vreau să le mulțumesc și delegaților, scorul e strâns. Hai să ne bucurăm mâine, dar mare atenție la sediile de votare. Fiecare buletin contează, trebuie să apărați voturile românilor.”, a mărturisit aceasta.
UPDATE 21:01: Marcel Ciolacu a făcut primele declarații după ce a câștigat majoritatea voturilor în primul tur al alegerilor de azi. Acesta susține că așteaptă terminarea numărării voturilor și că nu va numi niciun premier.
„A fost un semnal clar că democrația în România este puternică și mă bucur că votul s-a desfășurat fără incidente majore, mai ales în acest moment. Sunt și prim-ministru al României. Mulțumesc mult tuturor celor implicați: poliție, jandarmerie, BEC, Ministerului de Externe pentru această organizare. Pot spune, fără nicio reținere, că un astfel de moment nu a mai fost în România. Le mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat votul și încrederea lor. Astăzi, votul lor a fost un vot pozitiv pentru echilibru și stabilitate. A fost un vot pentru lucruri care contează, și, mai ales, aș dori să le mulțumesc tuturor românilor care au depășit această campanie și nu s-au lăsat descurajați.
În ceea ce privește rezultatul votului de astăzi, un lucru este extrem de clar pentru mine. În spatele rezultatului obținut de fiecare dintre candidați sunt românii, indiferent de opțiunea lor politică, și voi ține cont de opinia lor. Cred că, în perioada următoare, va trebui să stau de vorbă cu fiecare candidat pentru a aduna toate propunerile bune din programele lor electorale. Am încercat și am dus, împreună cu colegii mei, o campanie fără ură și voi continua și în turul doi în același mod. Vreau să le mulțumesc tuturor colegilor mei prezenți aici și celor din țară pentru că au fost și sunt alături de mine. Fără ei, nu aș fi fost astăzi aici. Acest rezultat ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru țară, de la creșterea veniturilor la autostrăzi, spitale regionale și, mai nou, aderarea la spațiul Schengen.
În final, aș dori să fac un apel către toți reprezentanții noștri în secțiile de votare să numere toate voturile exprimate de români și să nu părăsească secțiile de vot până nu se va număra ultimul buletin de vot și ultimul vot exprimat de români în această seară. Cred că cei care au câștigat sunt românii. Așa trebuie să arate o democrație.
Vă mulțumesc mult și fac un apel către presă. Sunt ferm convins că, în următoarele două săptămâni, ne vom vedea foarte des și, mai ales, că după numărătorile paralele și după voturile venite din diaspora, o să ne mai întâlnim. Nu știu dacă în această formulă extinsă, dar cu mine, mai mult ca sigur, că vă veți întâlni. Vă mulțumesc mult.
Viitorii ani vor fi despre securitate si economie. A venit un candidat independent pe o anumita conjunctura facuta de noi, politicienii. Eu imi voi continua aceasta atitudine fara ura si sa facem cat mai multe dezbateri, sa vorbim despre programele noastre. Toate aceste atacuri nu au adus niciun plus romanilor, nici candidatilor, decat suferinte in familiile fiecaruia.
Nu am mesaje pentru dl Ciuca. In ultimele discutii avute cu mult timp in urma am tras un semnal de alarama aca acest lucru se va intampla, ca doi candidati de la putere vor intra in turul doi”, a mărturisit Marcel Ciolacu.
UPDATE 21:00: Prezența finală la alegerile prezidențiale este de 52,39 %: urban – 5.635.472, rural – 3.799.451.
Rezultatele EXIT POLL-ului de la închiderea sediilor de vot au fost publicate de Știrileprotv.ro:
Rezultat exit-poll Avangarde și CIRA:
1. Marcel Ciolacu – 25%
2. Elena Lasconi – 18%
3. Călin Georgescu – 16%
4. George Simion – 15%
5. Nicolae Ciucă – 14%
6. Mircea Geoană – 5%
7. Kelemen Hunor – 4%
8. Cristian Diaconescu – 2%
*Notă: Rezultatele finale vor fi comunicate de Biroul Electoral Central după centralizarea tuturor voturilor.
UPDATE 20:55: „Nu s-a schimbat nimic. Din punctul meu de vedere, nu s-a schimbat nimic. E scenariul pe care eu l-am discutat”, a mărturisit Marcel Ciolacu cu 5 minute înainte de închiderea urnelor.
UPDATE 20:42: Prezența totală la vot, la această oră, este de 52,20 %: urban – 5.610.247, rural – 3.791.052.
UPDATE 20:20: Prezența totală la vot, la această oră, este de 51,70 %: urban – 5.546.075, rural – 3.765.096.
UPDATE 20:19: 776.000 de români din DIASPORA au votat. Se așteaptă un număr final de 800.000, conform digi24.ro. În România au votat aproape 10.000.000 de români.
UPDATE 20:16: Un bărbat de 60 de ani, fost cadru militar, a pătruns într-o secţie de votare. Acesta a venit cu intenția de a vota, dar avea asupra sa o armă deţinută legal. El s-a ales cu dosar penal, conform adevărul.ro. Mai sunt 44 de minute până la închiderea secțiilor de vot. Peste 200 de incidente au avut loc, în toată țara, până la această oră.
UPDATE 20:10: Prezența la vot la această oră este de 51,43 %: urban – 5.512.489, rural – 3.750.782. La sediul partidului AUR, angajații au pus muzică patriotică la boxe și George Simion a dansat, conform digi24.ro.
Prezență ridicată:
Prezență scăzută:
UPDATE 19:50: Adrian Năstase a făcut și el primele declarații, pe seară, legat de alegerile prezidențiale de azi după ce a fost la vot. Este primul scrutin prezidențial la care a avut drept de vot, după ce i s-a interzis timp de 5 ani dreptul de a alege, în urma condamnării cu executare.
„Sper ca decizia pe care o vor lua românii acum să fie una de bun augur”, au fost singurele sale declarații.
UPDATE 19:45: Cine crede Alexandru Rafila că va fi președintele României:
UPDATE 19:44: Majoritatea voturilor din DIASPORA vin din Germania, Italia și Spania. În Valencia, românii s-au mobilizat intens pe închiderea secțiilor de votare, pe ultima sută de metri. Numărul de români din Spania a scăzut față de alegerile din 2019, de la 1 milion pâna la puțin peste 600.000 de români în 2024.
UPDATE 19:25: Rareș Bogdan a făcut declarații cu o oră și jumătate înainte de închiderea urnelor:
UPDATE 19:24: Prezența la vot a atins pragul de 50,01%: urban – 5.341.347, rural: 3.671.974. În București, 48,17% dintre românii cu drept de vot au ales președintele României, dar au și votat la referendumul lui Nicușor Dan. În Argeș, prezența la vot e de 52,03%, în Olt 52,89%, în timp ce Ilfov a luat avans cu 58,88%.
UPDATE 19:00: Prezența la vot, cu 2 ore înainte de închiderea oficială a urnelor, este de 48,93 %: urban – 5.207.094, rural – 3.604.970. S-a depășit, conform Antena 3 CNN, votul din DIASPORA din anul 2019, care a fost cel mai mare de până atunci.
UPDATE 18:50: Marcel Ciolacu a dat declarații pe ultima sută de metri. În 2 ore și 10 minute se vor închide (cel mai probabil, dacă reușesc toți oamenii din sedii și curtea lor să voteze) toate secțiile de vot din România.
UPDATE 18:44: Elena Lasconi încearcă să mobilizeze românii la urne: „De votul vostru depinde viitorul țării noastre”.
UPDATE 18:22: Nicușor Dan a publicat pe contul personal un mesaj prin care să încurajeze românii să iasă la urnele de vot:
„Mai sunt câteva ore bune până la 21:00, când se va închide votarea. Mergeţi la vot! Fiecare vot contează, atât pentru alegerile prezidenţiale, cât şi pentru referendum. Fiecare vot în plus pentru alegerile prezidenţiale înseamnă un tur 2 în care nu vom fi nevoiţi să alegem răul cel mai mic”, a transmis Nicuşor Dan, duminică seară, într-o postare pe Facebook.
UPDATE 18:30: 47,49 % de români au votat până la ora aceasta. Orășenii ies în număr tot mai mare, la ora aceasta fiind 5.037.251 de oameni care au votat deja, în timp ce în mediul rural au ieșit la vot 3.519.099 de oameni. 8% din procentul voturilor totale vine din DIASPORA.
UPDATE 18:13: În diaspora au votat 675.003 de persoane până la această oră, peste nivelul din 2019, când prezența era de 585.100. În total, 46,64 % de români au votat la alegeri. În prezent, 4.966.224 de români de la orașe și-au exprimat votul, în timp ce doar 3.476.396 de la sate și comune au votat.
UPDATE 18:02: Programul de vot se poate prelungi, conform euronews, până la ora 23:59. Acest lucru se face cu anumite condiții, și anume: angajații constată că sunt alegătorii în secție de vot, la rând sau în afara sediului, așteptând să voteze.
UPDATE 18:00: Prezența la urne pe seară este de 45,60 % și pare că se apropie încet și sigur de un record. Reamintim că, în anul 2019, la alegerile prezidențiale, 9.359.673 din români s-au prezentat la urne, adică 51,18%, conform prezenta.bec.ro.
UPDATE 17:30: Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a votat la la Secţia de votare nr. 661 din cadrul Şcolii Gimnaziale „Ienăchiţă Văcărescu” din Capitală. Patriarhia a publicat și un comunicat oficial care poate fi citit numai pe Gândul.ro.
UPDATE 17:28: Topul prezenței pe județe, la ora 17:00, conform hotnews.ro:
Prezență ridicată:
Prezență scăzută:
UPDATE: 17:15: Referendumul din București a trecut de pragul de 30% și a fost validat, conform Antena 3 CNN.
UPDATE 17:00: Prezența la urne la ora aceasta este de 41,56 %. Chiar și la ora aceasta, zeci de oameni stau la coadă și așteaptă să își poată exercita dreptul garantat de Constituția României. 7.499.696 de români au votat azi. Sunt șanse mari, dacă lucrurile decurg așa, să se depășească procentul de 51,18% de la alegerile din 2019.
UPDATE 16:45: Prezența la urne a început să crească vertiginos: 40,07 %
UPDATE 16:40: Prezența e mai bună la orele serii. Peste 39,75 % de români au ieșit din case, pe înserat, pentru a vota: 4.221.962 de la oraș vs. 2.965.967 de la sate. În prezent, au votat peste 6 milioane de persoane în țară. În diaspora, au votat peste 556.000 de persoane.
UPDATE 16:00: Prezența la vot, la această oră, este de 36,60 %. Conform gândul.ro, prezența a depășit-o pe cea înregistrată în turul 1 al alegerilor prezidențiale din 2019, când a fost de 31,8%.
La vot au ieșit 4.001.670 de români din mediul urban și 2.801.687 din mediul urban.
UPDATE 15:30: La referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 23,29% din numărul celor înscrişi în listele electorale au votat. Au votat 416.312 de bucureșteni: pe liste permanente – 409.179, pe liste suplimentare – 6.562, iar cu urna mobilă – 571.
UPDATE 15:20: Mircea Geoană, mesaj pe Facebook după ce unele siteuri de presă au publicat EXIT POLL-uri cu numele candidaților și procentele obținute la alegerile de azi.
„Deja au apărut în presă “exit-poll-uri” cu cifre absolut mincinoase și manipulatoare, exit-poll-uri care încalcă legea privind alegerile prezidențiale. De ce ar risca publicațiile românești să încalce legea și să citeze “surse ale partidelor politice”, dacă cifrele ar fi adevărate? De ce mințiți românii? De ce atâta disperare, încât riscați rigorile legii? Câți bani publici sunt aruncați pentru a publica așa zisele surse politice? Am sesizat deja organele abilitate și o voi face ori de câte ori va fi necesar pentru a apăra votul vostru și democrația din România!”, a scris Mircea Geoană, pe Facebook.
UPDATE 15:12: Conform Digi, prezența la vot în Italia este de 74.000 de români, mult mai micâ decât cea de acum 5 ani. Nu se formează cozi și nici nu se îndeamnă între ei să meargă la vot. Oamenii sunt dezamăgiți de clasa politică și de interesul politicienilo de DIASPORA.
UPDATE 15:00: Până la această oră, prezența la urne este de 31,78 %. Românii stau la cozi mari după ora prânzului, când numărul alegătorilor a crescut la urnele de votare. Peste 5 milioane de români ar fi votat până la ora asta, conform Euronews. În DIASPORA, peste 450.000 de români din străinătate și-au exprimat deja opțiunile politice.
UPDATE 14:35: Se anunță a fi un prim tur de alegeri prezidențiale foarte slab. La ora 14:35, au ieșit la vot 30% dintre românii care dețin acest drept. În comparație cu alegerile din 2019, numărul este mic. La alegerile trecute, un număr de 9.359.673 de alegători s-au prezentat la urne, adică un procent de 51,18%, conform prezenta.bec.ro.
UPDATE 14:18: Prezența la vot în acest moment este de 28,62 %.
UPDATE 14:04: Olt este primul județ în care prezența la urne a atins pragul de 30,13%. Va fi urmat de Argeș și Mehendinți. Prezența la vot a fost de 24,67%, mai mică decât cea de la primul tur al alegerilor prezidențiale din 2019, de 25%.
UPDATE 14:00: Prezența la vot la această oră este de 26,95 % din totalul de 4.853.528 de votanți. Din aaceste cifre, 2.913.678 sunt din mediul urban, iar 1.969.808 sunt din mediul rural. Ora prânzului a făcut ca secțiile de votare din Capitală să se aglomereze. Oamenii s-au la coadă ca să își poată exprima votul.
UPDATE 13:45: Bucureștiul este mai leneș decât vecinii din Ilfov. Capitala a iești la vot în procent de 22,70 %, în timp ce ilfovenii în procent de 28,49 %. Județul Argeș conduce și el, cu un procent de 28,43 %, iar Mehedinți îl urmează, cu 28,41 %.
UPDATE 13:15: Peste 4,16 milioane de români au ieșit la vot până la ora aceasta, peste 360.000 de oameni fiind numai în București. Selly a îndemnat și el lumea să iasă la vot:
„Duminica aceasta sunt alegeri prezidențiale, iar eu consider că este esențial să mergeți la vot, indiferent dacă aveți un candidat preferat sau dacă simțiți că niciunul dintre candidați nu vă reprezintă. Exercițiul democratic de a vota este, în opinia mea, crucial. Dacă mergeți la vot, cel mai important este să o faceți informat.
E mult zgomot în spațiul public zilele acestea, multe manipulări și dezinformări. Toți candidații încearcă să vă atragă de partea lor. Este esențial să analizați totul critic și să votați informat, cu creierul, nu influențați de emoții. Nu sunt eu în măsură să dau sfaturi, probabil majoritatea dintre voi aveți mult mai multă experiență de viață decât mine, dar mi-a rămas în minte un lucru spus de un om mult mai inteligent decât mine.
Când tot ce crezi tu despre lume se aliniază perfect cu ideologia unui candidat, unu la unu, cu siguranță ești manipulat”. Nu vă lăsați manipulați. Nu există candidați perfecți sau soluții perfecte pentru România. Dar, în momentul în care puneți ștampila pe un candidat, gândiți-vă cum vreți să arate țara asta în viitor, pentru voi și pentru generațiile următoare. Mergeți la vot pentru că este un gest esențial pentru a păstra democrația în viață.”, a mai spus Selly, conform antena3.ro.
UPDATE 13:00: Olt se menține în fruntea județelor cu o prezență la vot de 24,68%, în timp ce Teleorman a înregistrat o creștere mai modestă. La nivel național, prezența totală la urne a ajuns la 21,64%. Prezența la vot în București a ajuns la 18,76%, în timp ce județele Mehedinți și Ilfov se află pe poziții superioare, cu 24,17% și respectiv 23,78%. Conform Digi 24, prezența la vot de astăzi, 24 noiembrie 2024, este mai mică decât cea din primul tur al alegerilor din 2019.
UPDATE 12:47: David Popovici a votat și el la prânz. Sportivul medaliat a publicat dovada pe Facebook, alături de un mesaj pentru toți românii:
„Hai la vot, implicaţi-vă!”, a scris campionul, scurt și la obiect.
UPDATE 12:18: Diana Șoșoacă s-a filmat în cabina de vot, în timp ce a desenat un pătrățel și s-a votat singură. Poliția face verificări.
UPDATE 12:18: George Simion, care a votat vineri, la Roma, merge cu soția sa la vot, la secția de la Colegiul Gheorghe Lazăr din București.
„Eu, și în liceu, și în toate proiectele în care m-am implicat, mi-am făcut temele. Îmi pare rău pentru ceilalți canditați. Încurajez românii să meargă la vot, sunt bucuros că reușim să le redăm speranța românilor și un viitor mai bun. Votul la Roma a fost foarte bine organizat, dar s-au constatat niște fraude și sper să se rezolve azi. Nu poți avea doi oameni în cabina de vot și buletine ștampilate în avans”, a mărturisit George Simion, când a ajuns cu soția sa la secția de votare.
UPDATE 12:00: Prezența la referendum în București este, până la ora 12:00, de 11,20 %. Prezența la vot a românilor pentru alegerile prezidențiale, până la ora 12:00, este de 16,28 %. Aproape 3 milioane de români au votat până la ora 12:00.
UPDATE 11:35: Județele Olt și Teleorman rămân fruntașe la prezența la vot, cu procente de 17,50%, respectiv 16,80%, în continuare lideri la nivel național.
UPDATE 11: 22: Traian Băsescu a votat împreună cu soția la Liceul „Aurel Vlaicu”.
”Eu îi rog să vină la vot, nimic altceva. Şi să opteze pentru ce vor în continuare. Altceva nu am ce să le spun”, a spus Traian Băsescu, care a mai adăugat: „Votez cum vreau eu”.
UPDATE 11:20: Până acum, doar 4.200 de români au votat prin corespondență, un număr semnificativ mai mic, de aproape șase ori, față de scrutinul anterior.
UPDATE 11:05: Peste 2 milioane de români au votat până acum în secțiile din țară, majoritatea dintre aceștia fiind înscriși pe listele permanente (aproape 1,5 milioane). Regiunea sudică a țării este cea mai activă, în timp ce nordul și vestul înregistrează o prezență mai scăzută la urne.
UPDATE 11:02: Candidatul la alegerile prezidențiale, Cristian Diaconescu (independent), și-a exercitat dreptul de vot la Colegiul Dimitrie Cantemir.
„Îi rog pe români sa vina la vot, este un moment crucial”, a spus Diaconescu.
UPDATE 11:00: Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat duminică, după ce a votat în comuna sa natală, Cârța, din județul Harghita, că România are nevoie de un președinte care să susțină oamenii și care să aducă speranță în fiecare familie.
„Astăzi e primul tur al alegerilor prezidenţiale şi sunt convins, sper că vom avea un preşedinte care va fi mult mai atent la tot ceea ce doreşte societatea românească. (…) România are nevoie de un preşedinte care este de partea oamenilor, care asigură securitatea, aş putea să spun preşedinte protector, care are capacitatea de a asigura securitatea pentru fiecare om, va reda speranţa pentru fiecare familie şi se va ocupa, în primul rând, de problemele legate de declinul demografic, fiindcă asta este problema cea mai importantă a României”, a declarat Kelemen Hunor, potrivit Agerpres.
UPDATE 10:58: La această oră prezența la urne a ajuns la 11,04%.
UPDATE 10:45: Candidatul la alegerile prezidențiale, Mircea-Dan Geoană (independent), și-a exercitat dreptul de vot la Colegiul I.L. Caragiale din București. Geoană a mers la vot alături de soție și copii.
„Avem de ales între corupţie şi patriotism. Este nevoie de participare masivă la vot. Aşteptăm şi diaspora să voteze. De asemenea am un mesaj şi pentru diaspora basarabeană. Noi am mai trecut prin acest exerciţiu, suntem încrezători. Criza economică bate la uşă. Rugămintea mea este să alegeţi cei mai competenţi oameni pe care îi găsiţi pe aceste liste”, a declarat Mircea Geoană.
UPDATE 10:40: Candidata la alegerile prezidențiale, Elena-Valerica Lasconi (USR), și-a exercitat dreptul de vot la secția 426, Colegiul Mihai Bravu.
“Am votat cu încrederea că, astăzi, nimeni nu o să-și facă bagajul să plece în altă țară, într-o țară în care să funcționeze instituțiile statului, într-o țară în care să ai parte de o școală bună pentru copilul tău, de un spital în care să fii tratat. Am votat cu încrederea că 1116 români nu au murit degeaba în 1989 și că putem să continuăm ce am început atunci. Am votat cu încrederea că vom avea o Românie pentru toți, nu doar pentru unii”, a transmis Lasconi.
UPDATE 10:25: Registrul Electoral, portalul online disponibil pentru cetățeni, nu este funcțional, cel mai probabil din cauza numărului mare de persoane care încearcă să îl acceseze simultan.
UPDATE 10:05: Peste 1,28 milioane de români au votat la secțiile din țară, dintre care majoritatea (aproape 900.000) au votat pe listele permanente. În total, prezența la urne a depășit 8%, atingând 8,22 %. Tinerii cu vârsta de până la 34 de ani au avut o mobilizare mai scăzută la alegerile prezidențiale din 2024, înregistrându-se o prezență cu 15% mai mică față de aceeași perioadă din 2019.
UPDATE 10:02: Președintele Klaus Iohannis a votat la o secție de la Liceul Jean Monnet din București.
Președintele a votat și la referendumul local propus de primarul Nicușor Dan. După ce și-a exprimat opțiunea, șeful statului a părăsit secția de votare fără a face declarații, dar a transmis un mesaj simplu pentru cetățeni: „Să poftească toți la vot”, conform Agerpres.
UPDATE 09:36: Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, și-a exercitat dreptul de vot la o secție din București.
UPDATE: La ora 09:30, s-a înregistrat primul milion de voturi exprimate la secțiile de votare din țară, ceea ce corespunde unei prezențe la urne de 5,52%. Județele Olt, Contanța și Teleorman conduc la nivel național în ceea ce privește prezența la vot, cu procente de 6,49%, respectiv 6,39%.
09.00 – Marcel Ciolacu, președintele PSD votează la Școala Gimnazială Nr. 192, Strada Munteniei, nr.32, București.
UPDATE: Candidatul la alegerile prezidențiale și președintele PSD, Marcel Ciolacu, și-a exercitat dreptul de vot în această dimineață.
„Am votat pentru o Românie puternică din punct de vedere economic, o Românie cu o voce puternică în lume, o Românie în care cetățenii să aibă un trai decent și, nu în ultimul rând, am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său. Am votat pentru cât mai multe victorii ale românilor și ale României, precum ultima victorie de acum câteva zile – aderarea completă la spațiul Schengen. Am votat pentru stabilitate, echilibru, echitate socială și, de asemenea, pentru pace. Ne dorim un trai mai bun, iar cu toții ne dorim să fim așa cum suntem noi, românii. Sunt ferm convins că, după această campanie electorală, așa vom fi.”, a transmis Marcel Ciolacu, când a ieșit de la secția de votare.
UPDATE 08:20: Candidatul la alegerile prezidențiale și președintele PNL, Nicolae Ciucă, și-a exercitat dreptul de vot duminică dimineață, la ora 08:00. Acesta a votat alături de soția sa la o secție de votare din comuna Balotești, județul Ilfov, organizată în incinta Grădiniței nr. 3 din satul Dumbrăveni.
„Este într-adevăr o zi importantă pentru România, este o zi în care eu, personal, am votat pentru prosperitate, securitate şi democraţie. Este o zi în care îmi pun speranţa că votul util merge către acel candidat care are onestitatea, decenţa şi pregătirea necesară să poată să gestioneze tot ceea ce ţine de responsabilităţile acestei funcţii. Am votat util pentru acel candidat care poate să reprezinte toate aceste valori ale democraţiei româneşti. Sper ca astăzi să vină la vot cât mai mulţi români, pentru că este vorba despre viitorul nostru, despre viitorul copiilor noştri”, a declarat Nicolae Ciucă, când a ieșit din secția de votare.
Conform datelor în timp real oferite de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), până la ora 8:00, au votat 454.360 de persoane, ceea ce reprezintă 2,52% din totalul alegătorilor înscriși pe listele electorale. Din acest număr, 346.806 alegători au votat în mediul urban, iar 107.554 în mediul rural. Cu urna mobilă au fost înregistrate 16 voturi. Prezența la vot pe cifre poate fi accesată AICI
Un aspect remarcabil îl constituie numărul semnificativ de voturi exprimate din afara granițelor. În primele ore ale zilei, 223.722 de alegători din Diaspora și-au exprimat opțiunea, dintre care 4.227 au votat prin corespondență, iar 219.495 pe liste suplimentare.
Conform articolului 81 din Constituția României, președintele țării este ales printr-un proces electoral bazat pe vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Pentru a câștiga din primul tur, un candidat trebuie să obțină cel puțin 50%+1 din voturile valabil exprimate. Dacă niciunul dintre cei 13 candidați înscriși în cursa prezidențială nu reușește să atingă acest prag, procesul electoral va continua cu un al doilea tur de scrutin. În această etapă, programată pentru 8 decembrie, se vor confrunta primii doi clasați, urmând ca alegătorii să decidă între aceștia viitorul președinte al României.
Participarea la vot este unul dintre cele mai importante drepturi și responsabilități civice ale cetățenilor. Pentru a vă asigura că puteți vota în condiții optime, este esențial să cunoașteți regulile, pașii și procedurile necesare pentru a vă exprima opțiunea electorală în mod corect și transparent.
Pentru a putea vota, este obligatoriu să prezentați un act de identitate valabil. Printre documentele acceptate se numără cartea de identitate, cartea electronică de identitate, buletinul de identitate, pașaportul sau, în cazul cetățenilor români din Diaspora, documentele specifice pentru exercitarea votului în afara granițelor. Verificați valabilitatea actelor înainte de ziua alegerilor, pentru a evita orice neplăceri.
Pentru a afla exact unde trebuie să votați, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pune la dispoziție Registrul Electoral, un portal online accesibil oricărui cetățean. Utilizând Codul Numeric Personal (CNP), puteți verifica rapid și ușor secția de votare la care sunteți arondat. Acest instrument este esențial pentru a evita confuziile și pentru a economisi timp în ziua votului. AICI poate fii accesat portalul.
La intrarea în secția de votare, alegătorii trebuie să prezinte actul de identitate unui operator care îl va scana pentru a verifica validitatea și pentru a confirma înscrierea pe listele electorale. După validare, veți primi un buletin de vot și un ștampilă inscripționată cu „VOTAT”. În cabina de vot, veți marca opțiunea dumneavoastră pe buletin, după care acesta trebuie introdus în urna special amenajată. La final, ștampila va fi returnată, iar actul de identitate vă va fi înapoiat.
Cetățenii români aflați în afara granițelor beneficiază de condiții speciale pentru a vota. Aceștia pot opta pentru votul în secțiile din Diaspora sau pentru votul prin corespondență, dacă s-au înregistrat în prealabil pentru această opțiune. În zilele precedente scrutinului, în Diaspora au fost organizate secții de votare suplimentare pentru a facilita accesul cetățenilor.
Pentru a evita eventualele dificultăți sau întârzieri, țineți cont de următoarele recomandări:
Alegerile prezidențiale din 1990 au rămas un moment unic în istoria electorală a României postdecembriste, fiind singurele în care președintele țării a fost ales din primul tur de scrutin. Acest eveniment a avut loc într-un context politic și social de tranziție, imediat după căderea regimului comunist, marcând începutul democrației românești moderne. Popularitatea mare a candidatului câștigător, Ion Iliescu, și lipsa unei opoziții consolidate au fost factori decisivi care au dus la acest rezultat.
Participarea masivă la vot, cu o prezență de 86,19% dintre cetățenii cu drept de vot, rămâne un record neegalat în istoria electorală ulterioară a României. Acest procent reflectă entuziasmul și implicarea civică a populației din acea perioadă, când schimbările politice erau privite cu speranță. De-a lungul anilor, prezența la vot a scăzut semnificativ.
Pe 10 octombrie, BEC a stabilit, prin tragere la sorți, ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale 2024, primul tur.
Elena-Valerica Lasconi (USR)
George-Nicolae Simion (AUR)
Ion-Marcel Ciolacu (PSD)
Nicolae-Ionel Ciucă (PNL)
Kelemen Hunor (UDMR)
Mircea-Dan Geoană (independent)
Ana Birchall (independentă)
Alexandra-Beatrice Bertalan Păcuraru (Alternativa pentru Demnitate Națională)
Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
Ludovic Orban ( Și-a anunțat retragerea din cursa pentru alegerile de la prezidențiale și că o va susține pe Elena Lasconi) (Forța Dreptei)
Călin Georgescu (independent)
Cristian Diaconescu (independent)
Cristian-Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)
Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
Citește și: CÂTE BULETINE DE VOT TREBUIE SĂ ȘTAMPILEZE ROMÂNII LA ALEGERILE DE DUMINICĂ, 24 NOIEMBRIE 2024