Litiaza apare atat la caini, cat si la pisici

De: Cancan
Publicat: 17/08/2007 | 00:00

Silviu Merlusca Medic Veterinar Una dintre problemele cu care se confrunta, in special, cainii si pisicile este litiaza. Aceasta afectiune poate fi renala (atunci cand calculii se formeaza in rinichi) sau vezicala (cand calculii se formeaza in vezica urinara). Litiaza renala apare atat la caini (in proportie de 55 % la femele si 45 % la masculi), cat si la pisici (in aceleasi procente). Deoarece calculii renali pot aparea la un singur rinichi, animalul poate prezenta simptome nespecifice, precum colorarea urinei in caramiziu, voma, colica renala, dar de care ar fi bine sa tineti cont. Litiaza vezicala apare in procent mai mare la masculii caini (l3 %) si la motani (55 %). In cazul acesteia, semnele clinice sunt destul de clare: imposibilitatea de a urina sau urinare dureroasa, voma si apatie. In cazuri grave, mirosul de urina este pronuntat, iar animalul are o stare continua de somnolenta. Datorita acumularii de urina in vezica, aceasta devine dureroasa, iar la palparea abdominala se simte ca un glob. In toate cazurile, la primele manifestari, trebuie sa va prezentanti cu animalul la medic, deoarece litiaza urinara reprezinta o urgenta si trebuie tratata ca atare.