Lista cu școlile închise din cauza gripei! 17 unități de învățăamânt au fost anunțate de Inspectoratul Școlar
După ce Inspectoratul Școlar din Iaşi, Sibiu și Bucureşti a anunțat că vor fi închise mai multe școli din cauza gripei, alte trei unități de învățământ din inima Moldovei și-au suspendat cursurile din același motiv. Deciziile vin la scurt timp după ce ministrul Sănătății a anunțat ieri dimineață că este epidemie de gripă în România.
Inspectoratul Școlar Județean Iași a decis, joi, suspendarea cursurilor pentru vineri, 1 februarie, în trei instttuții de învățământ, după ce miercuri fusese luată decizia să suspende pentru două zile doar cursurile în trei clase din cele trei școli gimnaziale. Este vorba despre Școala Gimnaziala “Titu Maiorescu”, Școala Gimnaziala “Gh. Ion Bratianu” și Școala Gimnaziala “Stefan Barsanescu”. Decizia a fost luată în cadrul Comitetetului Județean pentru Situații de Urgență.
”Se suspendă activitatea nu numai pentru clase, ci și pentru școli. Așa s-a hotărât în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, deoarece Inspectoratul Școlar are un regulament de organizare și funcționare în care spune că nu poți să suspenzi numai clasa, ci suspenzi activitatea școlii”, a declarat Liviu Stafie, director executiv DSP Iași.
Lista școlilor și grădinițelor din București în care este suspendată activitatea pe 31 ianuarie 2019:
- Complexul Social de Servicii Sf. Andrei
- Grădinița nr. 50
- Grădinița nr. 47
- Școala Gimnazială 162
- Școala nr. 66
- Școala nr. 195
- Școala nr. 88
- Școala nr. 70
- Grădinița Scufița Roșie
- Grădinița nr. 207
- Grădinița nr. 4
- Grădinița nr. 60
- Grădinița nr. 229
- Grădinița Albinuțele
Cursurile, suspendate şi în alte judeţe
Ieri, mai multe şcoli din Iaşi şi Sibiu au luat măsura suspendării cursurilor în clasele unde numărul de elevi care au absentat pentru că au fost răciţi a fost mai mare, transmite corespondentul MEDIAFAX. Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a decis miercuri, la recomandarea DSP Iaşi, să suspende cursurile şcolare pentru zilele de joi şi vineri ,în trei clase din Iaşi din cauza numărului mare de elevi absenţi.
“Având în vedere că de vineri se intră în vacanţă şi pentru că sunt copii care lipsesc din cauza virozelor am recomandat suspendarea pentru următoarele două zile la trei clase de la trei şcoli diferite din Iaşi”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Marius Voicescu, purtător de cuvânt DSP Iaşi.
Cele trei clase sunt din şcoala gimnazială “Ştefan Bârsănescu”, şcoala gimanzială “GH. I. Brătianu” şi şcoala gimnazială “Titu Maiorescu”.
Şi la Sibiu au fost suspendate cursurile în trei clase din trei şcoli din judeţ.Potrivit prof. Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sibiu, este vorba de două clase pregătitoare şi de o grupă mijlocie de la o grădiniţă.
“În judeţul Sibiu sunt două clase pregătitoare care au solicitat să nu mai vină copiii la ore, respectiv de la Şcoala Gimnazială Hermann Oberth din Mediaş şi la Şcoala Gimnazială nr. 4 din Sibiu. De asemenea, şi Grădiniţa Elefănţelul curios din Sibiu a decis suspendarea cursurilor, până vineri, la o grupă mijlocie. Motivul constă în numărul absenţilor care au viroze respiratorii, adică copii răciţi care nu au mai venit la şcoală”, a spus Constantin Dincă.