Lista „campionilor” la traseism politic. Schimbatul partidelor la foc automat, rețeta menținerii în funcții publice de top

Publicat: 22/10/2020 | 16:27

În discursul public al unor politicieni români, încă se mai invocă „doctrina”. Dar cât de credibil este acest argument, în condițiile în care aspiranții la funcții publice schimbă formațiunile politice la foc automat? Multe figuri publice de notorietate se încadrează în categoria traseiștilor, iar B1.ro vă amintește o parte dintre dintre cei mai „performanți”.

Varujan Vosganian – 4 partide

Parlamentar din 1990, Varujan Vosganian a știut cum să „dribleze” printre partide, pentru a obține râvnita funcție publică, de deputat sau senator. A început în Uniunea Armenilor din România, iar în 1995 a trecut la Uniunea Forțelor de Dreapta (UFD). În 2003 a plecat în PNL, iar din 2015 este membru ALDE.

Liviu Balint – 4 partide

A ajuns deputat pentru prima dată în 2014, pe listele PMP. A fost apoi deputat PSD și PRO România, iar în 2020 candidează pe lista PNL Dâmbovița pentru Camera Deputaților.

Grațiela Gavrilescu – 3 partide

A fost membru PNL până în 2014, 6 ani alături de Călin Popescu Tăriceanu în ALDE, iar din 2020 a trecut în PPU.

Aflați cine sunt adevărații campioni la traseism politic în continuarea articolului pe B1.ro.