Lionel Messi: „Știam că Dumnezeu nu ne va părăsi!”

Publicat: 27/06/2018 | 09:32
Calificarea în optimile de finală aCampionatului Mondial de fotbal a  Argentinei, după 2-1 cu Nigeria, a adus descătușarea în tabăra „pumelor”.

Cu toate că au tremurat serios pentru calificarea în optimi, Lionel Messi & co sunt convinși că pot câștiga trofeul, declarând că „Mondialul abia începe pentru noi!”

„Ştiam că Dumnezeu nu ne va părăsi. Le mulţumim tuturor celor care au crezut în noi. Am fost mereu optimişti că putem câştiga această partidă. E extraordinar că am reuşit victoria, deşi ne-a fost foarte greu. E o bucurie enormă, dar meritată. Tricoul Argentinei e cel mai important. Am fost criticaţi aspru, dar am strâns rândurile şi ne-am calificat. Ne-am sacrificat şi acum suntem în optimi. Pentru fanii noştri, pentru toţi cei care au crezut în noi”, a declarat Lionel Messi.

La rândul său, Marcos Rojo, cel care a marcat golul victoriei cu Nigeria a declarat că înfrângerea umilitoare cu Croația i-a unit și mai mult pe jucători în vestiar și a dezvăluit că starul Lionel Messi s-a ținut de promisiunea făcută.

„Messi ne-a spus după meciul contra Croaţiei că va înscrie. Acea partidă ne-a unit mai mult ca niciodată. Cupa Mondială abia acum începe pentru noi. Dedic golul familiei mele! Forţa Argentina”, a declarat Marcos Rojo.

Selecţionata Argentinei, vicecampioana mondială, s-a calificat dramatic în optimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, după ce a învins echipa Nigeriei cu scorul de 2-1 (1-0).

Disputată în ultima etapă din faza Grupei D, partida a fost una interzisă cardiacilor, argentinienii trăind efectiv cu pastile finalul de meci. Pentru argentinieni au marcat Lionel Messi (minutul 15) și  Marcus Rojo (minutul 86) în timp ce pentru africani a punctat  Moses (minutul 51 – pen.).

Argentina va juca în optimi cu Franța.