Lionel Messi nu concepe ca Argentina să nu câștige Mondialul: „E ultima șansă pentru noi, ultima!”
Starul argentinian Lionel Messi a declarat într-un interviu acordat pentru Fox Sports că principalul său obiectiv în acest an este câștigarea Cupei Mondiale din Rusia.
Messi, jucătorul de la care toată suflarea sud-americană se așteapttă să facă diferența, a spus că atât el cât și ceilalți jucători ai naționalei au aceast datorie față de ei în primul rând.
„Avem această datorie către noi înșine, nu le datorăm nimic oamenilor. Am dat mereu maximum, am ajuns în trei finale ale unor competiții mondiale, dar nu s-a întâmplat ce trebuia pentru că nu a vrut Dumnezeu. Privim Cupa Mondială din Rusia ca pe o ultimă șansă, ultima. E acum ori niciodată. Trebuie să ne gândim că alta nu mai există și să profităm de asta. După aceea, o generație importantă dispare, iar mulți jucători vor fi înlocuiți”, a declarat Lionel Messi.
Starul celor de la Barcelona a recunoscut însă că nu Argentina e marea favorită a Mondialului din Rusia, nominalizând echipe ca Spania, Brazilia, Germania și Franța, super-puteri ale fotbalului mondial care au puterea de a cuceri trofeul pus în joc în Rusia.
„Argentina e mereu o candidată pentru că Argentina e Argentina și datorită blazonului, dar realitatea e că astăzi, din cauza circumstanțelor, a jocului, a a timpului, a felului în care am ajuns aici, nu suntem noi candidații principali. Cred că sunt echipe mult mai bune, precum Spania, Brazilia, Germania, Franța. Toate sunt peste noi și sunt favorite. Trebuie să fim un grup puternic. Avem un nucleu de jucători foarte buni, dar trebuie să fim puternici ca echipă. Nu am avut timp să ne perfecționăm relațiile de joc și ideea de joc, din cauza felului în care ne-am calificat”, a mai spus Messi.