Lino Golden se declară „căsătorit”. Ce a fost dispus trapperul să facă pentru bruneta care l-a cucerit
Lino Golden (24 de ani) nu stă să plângă după fosta iubită. Ex-fiul „adoptiv” al lui Alex Vedea a uitat de Andra Ghinea și s-a afișat cu noua sa iubire, o brunetă care l-a făcut „băiat de casă”.
Radu Cârstea, cunoscut de public sub numele de Lino Golden, a început un nou capitol din viața sa amoroasă. Cântărețul a postat pe contul său oficial de rețelele de socializare imagini cu cea care i-a furat inima. Pare să fie vorba despre o relație cât se poate de serioasă, după declarațiile pe care i le-a făcut în fața tuituror.
Trapperul nu s-a oprit doar la poze cu domnișoara misterioasă. A pus un clip amuzant pe TikTok, la care a adăugat o voce care spune „Deci, către toate fetele, să nu îmi mai scrie nicio gagică, nimic, da? Uitați, da, vedeți cum este situația, sunt căsătorit”. La final, a adăugat, într-o notă comică: „Așteptați doar să vă scriu eu” . (CITEȘTE ȘI: Lino Golden și-a ”strunit” patrupedul prin parc, dar… I-a pus frână cățelușul!)
Lino Golden, așa cum nimeni nu se aștepta! Gestul pe care l-a făcut pentru iubita sa
Se pare că bruneta fostului concurent de la Survivor România l-a transformat din „băiat de cartier” în „băiat de casă”. Lino Golden a postat cina romantică pe care i-a pregătit-o iubitei sale: mușchi de pui la grătar, pilaf și salată. A așezat cele două porții în farfurii și a avut grijă să le facă aproape identice.
Pentru a-și manifesta, încă o dată, iubirea față de bruneta misterioasă, a făcut din sos și două inimioare pe care le-a așezat în centru platourilor.
„Cred că mă pricep, nu?”, a spus, în final, trapperul, ca fanii săi să înțeleagă că el este cel care s-a dat peste cap pentru a face cina iubitei. (CITEȘTE ȘI: Intervenție serioasă la LOFT! Cum l-a salvat fiica vitregă a lui Laurențiu Reghecampf pe Lino Golden)