Lino Golden a participat la competiția Survivor România, de unde a fost eliminat în urmă cu două săptămâni. De când a ajuns în țară, Lino încearcă se se readapteze la viața lui normală și să uite clipele grele pe care le-a trăit în Republica Dominicană.
Se pare că singurul lucru bun pe care Survivor România i l-a adus lui Lino este pierderea a 10 kilograme. În adolescență artistul s-a confruntat cu probleme de obezitate. A încercat mult să slăbească și să țină tot felul de diete. Într-un final cu ajutorul lui Alex Velea a reușit să slăbească 30 de kilograme în trei luni. Ceea ce a obținut cu greu cât era în România, a reușit fără nici cel mai mic efort la „Survivor România”. (CITEȘTE ȘI: DULCE RĂZBUNARE! LINO GOLDEN, MESAJ TRANȘANT PENTRU CEI CE L-AU CRITICAT: „V-AM FĂCUT VEDETE, SĂ-MI DAȚI PROCENT.”)
Chiar dacă se bucură că a scăpat de kilogramele în plus, pentru Lino Golden „Survivor România” a fost o experiență destul de traumatizantă. „Îmi mai trebuie Republica Dominicană dacă vorbim de o vacanță, în rest tot ce ține de concursuri m-aș gândi de două ori înainte să mă bag în așa ceva. Gata cu reality show-urile. Am trăit destul. M-am întors acasă cu 10 kilograme în minus. Cine mă vede zice că am fost în vacanță, dar eu am fost pe insulă și mâncam doar orez și cocos.
Cel mai greu este să fii izolat de oameni, să n-ai normalitate. Ești într-o situație în care ești într-un fel închis, dar în libertate. Eu așa am văzut-o. A fost o experiență grea pentru psihicul meu, eram și cel mai mic de acolo, restul poate erau mai bine pregătiți psihic. Asta a fost greu pentru mine. Izolarea și mâncarea, că mâncam două linguri de orez dacă câștigam un meci, dacă nu, muream de foame”, a declarat Lino, pentru libertate.ro
De când s-a întors în țară, Lino s-a concentrat mai mult pe parte profesională. A ales să se izoleze în studio, momentele din Republica Domincană fiind o sursă de inspirație pentru el.
„Acolo nu știam ce oră e, ce zi e. Ne-am făcut noi un calendar pe un cufăr acolo, ideea lui Ruby, dar am pierdut numărul. Mi-a fost dor de telefon, dar nu mi-a lipsit pe cât mă așteptam pentru că eu sunt dependent de telefon, stau non stop. Mi-a lipsit baia, muzica. De când m-am întors stau non stop numai în studio. M-am izolat în studio. E o izolare pe care eu o vreau, o accept și îmi place”, a mai spus Lino.