Lili Sandu a revenit pe micile ecrane, după ce o lungă perioadă și-a dedicat timpul familiei. În prezent, frumoasa șatenă face parte din proiectul „Vorbește lumea” de la ProTV. Fanii vedetei cunosc multe lucruri despre cariera și despre realizările sale, însă nimeni nu știe din ce și-a câștigat primii bani. Prezentatoarea a reușit să își uimească fanii, cu dezvăluirile sale.
Lili Sandu este cunoscută publicului de pe vremea când juca în telenovele. De atunci, cariera șatenei a trecut prin mai multe schimbări, iar lucrurile au mers din ce în ce mai bine pentru ea.
Fanii o cunosc ca fiind o persoană sinceră și asumată, care spune lucrurilor pe nume. Recent, în cadrul emisiunii pe care o prezintă, vedeta de la ProTV a abordat un subiect despre care nu a mai vorbit până acum. Mai exact, le-a povestit, celor care o urmăresc, cum a câștigat primii bani, la o vârstă fragedă.
„Dacă vă spun ce am făcut eu pentru primii bani, v-o ia corpul razna. Fiți atenți, ce am făcut eu! Tatăl meu, când s-a pensionat, el era tâmplar. Îi plăcea foarte mult să facă, să decoreze prin casă și a făcut din asta și un business. Aveam un atelier de tâmplărie”, a povestit Lili Sandu.
Vedeta a continuat povestea. Lili Sandu a explicat că, de fapt, partea interesantă abia acum vine. Nu faptul că tatăl său avea un atelier este principalul subiect, ci că ea îl ajuta la nevoie și scria crucile decedaților.
„Eu aveam vreo 12 ani și eram rocker-iță și voiam să-mi cumpăr un tricou cu Slayer. Tatăl meu făcea tot felul de chestii, tâmplării, ferestre, uși prin casă. Dar se întâmpla să mai moară oamenii și să facă și un coșciug. Când făcea coșciug, trebuia să facă și cruce. Și tatăl meu s-a gândit și mi-a zis, că de asta sunt o femeie independentă, de mică am fost, ‘Mă, tată, eu nu vreau să-ți dau bani, că tu poți să-ți câștigi banii altfel. Scrii foarte frumos. Nu vrei să mă ajuți tu?’. Eu scriam crucile, muncă cinstită. Când mi-am luat tricoul eram atât de mândră”, a mai povestit prezentatoarea TV.