Lili, o noua aventura cu vecinul lui Stelea
Sansa. Lili l-a cunoscut pe Michele total intamplator, in timp ce-si plimba cainile Recidiva Dupa trei ani, cantareata a reinnodat relatia cu afaceristul italian Michele Nusco Sabina IVANICA Lili Sandu a revenit, in urma cu o luna, in bratele afaceristului Michele Nusco. Se pare ca aceasta a mai trait un episod amoros cu italianul, in urma cu trei ani. Conform informatiilor publicate pe vremea aceea de revista Ciao!, Lili l-a cunoscut pe Michele in perioada cand inca avea o relatie cu portarul Bogdan Stelea si locuiau impreuna. Pe afacerist l-a intalnit complet intamplator intr-o zi obisnuita in care isi plimba cainele. Fiind vecini pe bulevardul Aviatorilor, cei doi au dat nas in nas pe strada si, se pare, s-au placut suficient de mult cat sa aiba o aventura. La fix trei ani de atunci, Lili Sandu a reluat legatura cu Michele Nusco, doar ca, potrivit surselor noastre, acesta si-a schimbat domiciliul, locuind in momentul de fata in cartierul Pipera, zona in care a dezvoltat si o serie de afaceri imobiliare. Vechi cunostinte, cantaretei si italianului nu le-a fost foarte greu sa marcheze un nou episod amoros. Acesta a inceput in urma cu o luna, la fel de intamplator ca si prima data. Apropiati ai cuplului sustin insa ca nu este vorba despre o poveste de dragoste ca acelea ce servesc drept inspiratie romancierilor si ca, desi sunt impreuna, tatoneaza inca terenul si evita, momentan, sa se afiseze in public. Multe dintre cunostintele lor nu le dau prea multi sorti de izbanda, cu toate ca ar putea forma un cuplu frumos.