Orice femeie îşi doreşte să aibă sâni perfecţi întreaga viaţă. Din păcate, însă, acest lucru nu prea este posibil. Lăsarea sânilor este un proces natural care apare odata cu vârsta, când sânii îşi pierd din elasticitate şi fermitate.
Sânii lăsaţi pot afecta serios respectul de sine al unei femei, care poate simţi că îşi pierde din frumuseţe şi nu mai este la fel de apreciată de sexul opus. Cunoaşterea cauzelor care duc la lăsarea sânilor şi abordarea acestei chestiuni proactiv pot face o mare diferenţă.
Din ce cauză se pot lăsa sânii
Sânii nu au muşchi, sunt făcuţi din grăsime, ţesut conjunctiv şi glande producătoare de lapte, de aceea au nevoie de îngrijire constantă pentru a rămane în formă bună. Deşi lăsarea sânilor începe de obicei odată cu împlinirea vârstei de 40 de ani, ea poate avea loc şi mai devreme.
După cum arată multe studii, spre sfârşitul celui de-al treilea deceniu de viaţă, pielea femeii începe să-şi piardă din elasticitate şi dă primele semne de îmbătrânire. Iar după cum arată Institutul de Educaţie pentru Sănătatea Sânilor din Oregon, acest lucru este valabil mai ales în privinţa sânilor, în special dacă femeia a avut şi o sarcină.
În afară de vârstă şi sarcină, alţi factori care pot favoriza lăsarea sânilor includ menopauza, pierderea sau luarea rapidă în greutate, antrenamentul fizic solicitant, deficienţe nutritive, fumatul, bronzul excesiv si utilizarea unui sutien nepotrivit.
Unele boli precum cancerul la sân sau afecţiuni respiratorii, ca tuberculoza, pot şi ele să ducă la lăsarea sânilor. La fel şi consumul excesiv de nicotină, alcool şi băuturi carbogazoase.
Există în comerţ o mare varietate de creme şi loţiuni care ajută la menţinerea sânilor fermi şi tonifiaţi. Daca preferi, însă, metode naturale, există alternative simple şi uşor de folosit acasă, pe care le poţi încerca.
Ce poţi face pentru întărirea sânilor
Pentru menţinerea fermităţii sânilor poţi încerca diverse metode, de la exerciţii fizice pentru pectorali, masaj, măsti, până la uleiuri pe bază de plante şi uleiuri esenţiale.
Menţinerea unei greutăţi optime: dacă ai probleme cu greutatea şi aceasta fluctuează constant, ba slăbeşti, ba te îngraşi, acest lucru se va reflecta şi asupra sânilor tăi. Pielea, în special cea din zona sânilor, îşi pierde din elasticitate când este întinsă. Iar când pierzi în greutate, poţi pierde mai multă grasime la nivelul sânilor comparativ cu restul corpului. Aceasta continuă întindere şi relaxare a pielii o face să se lase şi să atârne, cu timpul.
Bea multă apă: conform experţilor de la Spitalul Universitar din Wisconsin, pielea este compusă din celule care conţin în cea mai mare parte apă. Insuficienţa apei influenţează aspectul pielii, făcând-o pe cea a sânilor să pară terna şi cutată. Când corpul nu primeşte o cantitate corespunzătoare de apă, pielea pare flaşcă, uscată şi ridată. Acest lucru duce la o îmbătrânire prematură a pielii din jurul sânilor făcându-i să-şi piardă fermitatea şi să se lase.
Nutriţie adecvată şi sport: alimentaţia sănătoasă trebuie întotdeauna combinată cu mişcarea, aceasta fiind singura cale de a reduce din greutatea corporală menţinând în acelaşi timp fermitatea pielii. O greutate necorespunzătoare face sânii să se lase. O pierdere bruscă în greutate cu siguranţă va face sânii să-şi piardă fermitatea.
Carenţele nutriţionale pot şi ele să cauzeze lăsarea sânilor, pentru ca aceştia au nevoie de nutrienţi pentru dezvoltare şi suport. O deficienţă de proteine poate face ca muşchii sânilor să-şi piardă rezistenţa şi fermitatea, favorizând lăsarea acestora. Este important să consumi alimente bogate nutritiv şi cu un conţinut ridicat de proteine, vitamine, calciu, minerale, carbohidraţi şi grăsimi esenţiale etc. Printre alimentele care nu ar trebui să-ţi lipsească din meniul zilnic se numară: roşii, morcovi, varză, broccoli, conopidă şi usturoi etc.
Rodiile
Rodia este un fruct considerat foarte util ca agent anti-îmbătrânire şi previne lăsarea sânilor. Uleiul din seminţe de rodie este bogat în fitonutrienţi şi menţine fermitatea sânilor.
Aloe Vera
Această plantă uimitoare are proprietăţi naturale de întărire a pielii care pot preveni lăsarea sânilor. Antioxidanţii din aloe vera previn efectele negative ale radicalilor liberi şi dau fermitate sânilor. Aplică gel de aloe vera pe sâni şi masează cu blândeţe, circular, timp de 10 minute. Lasă gelul pe piele încă 10 minute, apoi curăţă-l cu apa rece. Pentru rezultate eficiente repetă de 4 – 5 ori pe săptămână.