Lidia Buble și actorul cubanez Harlys Becerra și-au spus ”adio”! Se pare că separarea dintre cei doi a intervenit chiar imediat după difuzarea finalei ”Asia Express” de la Antena 1.
Conform CIAO.ro, au existat mai multe motive pentru care Lidia Buble a ales să rupă legătura cu exoticul Harlys Becerra. Sursele spun că relația lor nu ar fi avut vreun viitor, din mai multe puncte de vedere. În afara distanței care îi separă, Lidia Buble fiind în România, iar Harlys Becerra fie în Cuba, pe pământul natal, fie în Ibiza, cei doi s-au mai despărțit și din cauza faptului că artista dorește să se axeze foarte mult pe cariera sa artistică, fiind integrată în mai multe proiecte.
Lidia Buble nu a ascuns faptul că își dorește foarte mult să se mărite și să-și întemeieze o familie. Iar acum, după despărțirea de actorul cubanez Harlys Becerra, frumoasa artistă a pus ochii pe Cuza de la Noaptea Târziu. Lidia a mărturisit că este în căutarea bărbatului perfect care să-i devină soț și se pare că l-a găsit deja. Lidia a pus ochii pe Cuza de la Noaptea Târziu și nu s-a ferit să îi transmită și lui asta.
Mai mult, se pare că amândoi își doresc același lucru și nu ar fi exclus să devină cel mai nou cuplu din showbiz. Concurenții de la Asia Express s-au reîntâlnit la o petrecere, luni seara, iar Lidia Buble și Cuza au fost în centrul atenției, mai ales după ce artista a spus de față cu toți că îl vrea de soț pe componentul de la Noaptea Târziu.
”Bă, pe tine te iau, Cuza, fii atent! Am primit mesaje: Cuza vrea copii, Cuza știe să gătească, își dă tot interesul. Fii atent că pe tine mă bazez! M-am îmbrăcat să mă ceară de nevastă. Aștept să mă ceară”, a spus, glumind, Lidia Buble. ”Gata, ne-am hotărât. Pentru darurile de nuntă vă așteptăm pe Revolut”, a spus și Cuza.
Glumele pe seama celor doi au continuat toată seara, iar Lidia nu s-a sfiit, ci chiar s-a pozat în brațele „viitorului ei soț”.
Surorile Lidia și Estera Buble, dar și echipa formată din Emi și Cuza s-au înțeles foarte bine pe parcursul competiției Asia Express. Mai mult, la un moment dat, Lidia a recunoscut că ar prefera ca Emi și Cuza să fie câștigători în fața soțiilor Mihai și Elwira Petre, lucru care nu s-a întâmplat însă. În finală, când surorile Buble au fost eliminate, Lidia a uimit pe toată lumea când și-a scos din ghiozdan rochia de mireasă și voalul și s-a îmbrăcat cu ele, defilând în ținuta de mireasă prin Israel.
Sursa foto: Facebook