Lidia Buble este adepta schimbărilor radicale de look în ultima vreme. Cântăreața a început să se tundă din ce în ce mai scurt. Dacă în trecut a optat pentru un bob oarecum lung, acum și-a scurtat părul și mai tare. Artista s-a fotografiat cu noua tunsoare, iar fanii au reacționat imediat.
Lidia Buble este în pas cu toate tendințele, astfel că a renunțat la părul lung, în favoarea unei tunsori scurte. Iubita lui Răzvan Simion a avut curajul să se tundă mai scurt de nivelul umerilor. Îmbrăcată casual și cu un machiaj cât se poate de natural, vedeta le-a arătat fanilor săi noul look.
„Neatzaaaa! Ne vedem la Alba Iulia în câteva ore!”, a scris Lidia Buble pe pagina ei de Instagram. Cei mai mulți dintre fanii artistei s-au arătat încântați de noua sa tunsoare.
„Cât de bine îți stă!”, „Ce frumoasă ești! Îți stă foarte bine!”, „Lidia, de ce părul scurt? Uuuuuuuuhhhhh!”, „Ești cea mai frumoasă!”, „Ești minunată”, i-au scris fanii.