Lidia Buble a avut parte de o situație revoltătoare, prin care, cu siguranță, au mai trecut și alți români. Prețurile din aeroport se pare că nu-i sperie doar pe oamenii de rând, ci și pe vedetele de la noi. Celebra cântăreață a fost nevoită să scoată o sumă frumușică din buzunar după ce și-a cumpărat o cafea și o apă plată. La final, aceasta a ținut să-și spună supărarea pe internet.
Lidia Buble a rămas cu un gust amar, după o vizită în aeroportul Otopeni. Cunoscuta artistă a rămas surprinsă să vadă prețurile mari de la unele restaurante și a ținut să comenteze acest subiect cu urmăritorii ei de pe Instagram. Cântăreața și-a cumpărat o cafea simplă și o apă plată, pentru care a fost nevoită să scoată din buzunar nu mai puțin de 34 de lei. Ei bine, suma nu i s-a părut deloc mică, așa că a ținut să-și spună nemulțumirea în mediul online.
Lidia Buble susține că nu este un om zgârcit, însă prețurile din aeroport i se par prea ridicate. Se gândea că va plăti în jur de 15 lei, însă surpriza a venit atunci când vânzătoarea i-a spus cât are de achitat. Inițial, a crezut că-i vorba despre o glumă. N-a avut ce face decât să scoată banii din buzunar și să plătească. Chiar și așa, vedeta susține că nu va mai cumpăra prea curând dintr-un aeroport.
”Nu există așa ceva. Deci, cafeaua asta, care e numai un pic, și cu apa asta au fost 34 de lei în aeroport. Deci, serios vorbesc, cum să coste o cafea normală și cu o apă plată la jumătate 34 de lei? Bă, voi realizați ce prețuri?! Mie când mi-a zis tanti aia la casierie am zis că își bate joc de mine. Am mai întrebat o dată, zic: ”Cât? 34 de lei”. Cum să coste atât? Se uită lumea la mine că mă minunez la prețuri. Mie nu mi se pare normal, cum să dai pe o cafea…
M-am gândit că-mi cere vreo 15 lei, că zic că sunt în aeroport și e mai scump. Apa a fost zece lei, deci voi vă dați seama că a fost cafeaua asta 24 de lei?! Eu am rămas proastă. Mie nu mi se par normale prețurile astea, îmi pare rău! Îți fac reclamație, aeroportule. Îți fac reclamație pentru că nu mi se pare normal. Aici trebuie să fii milionar ca să-ți iei și sandvici și de astea. Nu-s zgârcită, sunt mână largă, niciodată nu știu câți bani am, dar prețurile astea chiar nu-s normale. Mai bine știi că rabzi, bei apă de la robinet. Stau să mă gândesc cât e o ciocolată, sucul cât o costa, un sandvici sigur e 50 de lei”, a spus Lidia Buble, pe contul de Instagram.