Lidia Buble și fratele Elenei Gheorghe, Costin, ar fi avut o relație, anul trecut, în timp ce artista era împreună cu Răzvan Simion, co-prezentatorul de la „Neatza”, de pe Antena 1. Informația momentului, însoțită de imagini explicite, a sosit pe celebra adresă a redacției noastre, [email protected]. Se pare că între Lidia Buble și Costin Gheorghe s-ar fi înfiripat o poveste de iubire cum numai în filme poți vedea. Așa se face că musculosul de la Exatlon ar fi, de fapt, sursa de inspirație a artistei pentru melodia „Cu ochii ăia verzi”, lansată în vară.
Din surse D.A.S. categoria A, am aflat că Lidia Buble și Costin Gheorghe, care a divorțat acum aproximativ doi ani, ar fi fost extrem de apropiați, iar episodul sentimental ar fi avut loc anul trecut. Din câte știm cu toții, anul trecut, Lidia Buble și Răzvan Simion încă erau împreună, ceea ce ar presupune că artista l-ar fi „tradus” pe prezentatorul de la „Neatza” cu musculosul de la Exatlon.
Din câte se poate vedea în fotografia de mai jos, Lidia și Costin se pare că se simțeau extrem de bine unul în compania celuilalt și chiar se comportau ca doi îndrăgostiți. Cu toate că legătura dintre ei nu a fost dusă la un alt nivel, Lidia Buble nu l-ar fi putut uita pe Costin Gheorghe, motiv pentru care melodia „Cu ochii ăia verzi” ar fi fost inspirată de fratele Elenei Gheorghe. Asta da declarație de iubire!
După o relație care a durat mai bine de cinci ani, Lidia Buble și Răzvan Simion s-au despărțit. Cei doi au luat-o pe drumuri separate, iar cel care a anunțat ruptura a fost chiar prezentatorul de la Antena 1. Pe contul său de Instagram, în urmă cu câteva luni, Simion a postat un mesaj emoționant despre Lidia Buble, în care le-a mărturisit tuturor că relația lor a ajuns la sfârșit.
(CITEȘTE ȘI: IMAGINI CONTROVERSATE CU LIDIA BUBLE LA IEȘIREA DINTR-UN CLUB DE FIȚE DIN CAPITALĂ. CÂNTĂREAȚA PĂREA UȘOR CONFUZĂ…)
Îi cer iertare pentru că, la un moment dat, am devenit insuficient. Și mă iert și pe mine pentru că nu am mai avut ce să ofer când, poate, ar mai fi fost multe de oferit. De mâine vreau să o văd pe Lidia fericită, vreau să îi sclipească ochii din nou în razele soarelui, așa că îi redau libertatea. Plecăm amândoi într-o călătorie a regăsirii de sine. Dar separat.
Mă iert pe mine pentru tot ce am fost și pentru tot ce n-am fost… Suntem în continuare o echipă și construim proiectul muzical și în rest doi foști iubiți, actuali foarte buni prieteni. Am fost copil, am fost tânăr, iar astăzi sunt înțelept”, a scris, la momentul respectiv, Răzvan Simion despre despărțirea de Lidia Buble.