Lidia Buble încă suferă, după scandalul de la Mizil, unde unii spectatori au aruncat în ea şi în trupa ei cu fructe. Lidia a mai dezvăluit ce i-au cerut cei prezenţi să cânte.
Ea a părăsit atunci scena.
“Nu ştii ce te aşteaptă la un concert. Pe parcurs voi şti să iau mai multe măsuri înainte de a urca pe scenă. Nu m-am gandit vreodată că s-ar putea întâmpla ceva”, a spus artista după concert.
“Cea mai recentă supărare a mea este cea de la Mizil. Când am ajuns acolo eram foarte obosită, plecasem de la Iaşi şi am fost puţin derutată deoarece concertul s-a mai amânat puţin. Nu apucasem să dorm, cumva abia aşteptam să ajung la Mizil deoarece am primit foarte mesaje de la fani. Înaintea mea cântase Jean de la Craiova şi cei de acolo îşi doreau să asculte acel gen de muzică în continuare. O mare parte dintre ei strigau să cânt manele dar eu mi-am continuat concertul însă după a doua sau a treia piesă, un individ a hotărât că i se pare distractiv să arunce cu un măr după o dansatoare de a mea şi i-am făcut un semn că nu e frumos. Acesta mi-a arătat muşchii săi iar eu i-am zis că degeaba are muşchi dacă nu are creier. Toţi au râs de el şi s-au enervat pe acel individ. El s-a supărat foarte tare şi am zis că nu are rost să opresc concertul şi mi-am spus să continui să cânt. Dar după ce am cântat piesa Cămaşa, un alt individ, prieten cu celălalt individ, a aruncat cu pâine sau covrig în mine şi am considerat că sunt pusă în pericol şi am oprit concertul . M-a deranjat în primul rând că paza nu a luat atitudine, nu l-au înlăturat. Nici atunci, după ce a aruncat a doua oară, nu s-a luat atitudine. Abia după ce am coborât de pe scenă m-au însoţit la maşină. Am fost foarte supărată că nu s-a luat atitudine”, a declarat Lidia, într-un interviu pentru Adevărul Live.
Lidia Buble a precizat că ea cântă din pasiune şi nu o interesează numărul de oameni care vin la concertele ei, etnia sau preferinţele lor muzicale.
„Eu sunt un om căruia îi place foarte mult să cânte şi nu am avut pretenţii. Eu cânt pentru absolut oricine. Nu am avut pretenţii să fie un număr mare de oameni. Nu am făcut diferenţă de etnie sau ceva. Sunt conştientă că o parte dintre oameni au venit pentru Jean iar cealaltă, pentru mine”, a încheiat cântăreaţa.