Lidia Buble, filmată cu Mihai Petre după despărțirea de iubitul cubanez. Relația lor specială a început la Asia Express de la Antena 1

Publicat: 15/12/2021 | 13:14

Recent, emisiunea ”Asia Express” s-a încheiat, marii câștigători ai ediției de anul acesta, „Drumul Împăraților”, fiind Elwira și Mihai Petre. În semifinală au fost și alte două echipe, și anume Estera & Lidia Buble și Emi & Cuza de la Noaptea Târziu. După ce filmările au ajuns la final, concurenții au rămas într-o relație bună unii cu ceilalți. Cum a fost filmată Lidia Buble cu Mihai Petre? Recent, artista s-a despărțit de iubitul cubanez.

Mihai Petre și Lidia Buble sunt foști concurenți în competiția ”Asia Express”, difuzată de Antena 1. Cunoscutul dansator și artista sunt în relații foarte bune, chiar dinainte de participarea lor în emisiune. Pe rețelele de socializare, Mihai Petre a postat un Instastory prin care le arată urmăritorilor cu cine s-a întâlnit „într-o locație secretă”. Soțul Elwirei Petre a filmat-o pe Lidia Buble în timp ce se pregătea, cel mai probabil, să intre la filmări, iar atunci a „prins” momentul și a început să fredoneze celebra melodie ”Vine nașu’ bogătașu’”.

Apoi, râzând, Mihai Petre a spus, cu privirea ațintită spre Lidia Buble, că ”se mărită în final”. Recent, cântăreața s-a despărțit de iubitul cubanez.

”Am ajuns aici într-o locație secretă și peste cine dau? Ia uitați! (n.r. întoarce telefonul către Lidia Buble)”, a spus Mihai Petre pe Instastory. Iar, atunci, artista a început să cânte: ”Stați că vine nașul!”.

”Fina! Surpriză de Crăciun! Se mărită în final”, a mai spus, râzând, Mihai Petre.

Vezi și CE MESAJ EMOŢIONANT A TRANSMIS MIHAI PETRE PENTRU FIICA SA, CATINCA: „ȘTIU PENTRU CINE ȘI PENTRU CE TRĂIESC”

Sursă foto: Instagram Mihai Petre

Vezi și DE CE A PLECAT MIHAI PETRE DE LA PRO TV LA ANTENA 1, DE FAPT. MOTIVUL „TRĂDĂRII” DE LA ROMÂNII AU TALENT LA ASIA EXPRESS

Elwira și Mihai Petre au câștigat ”Asia Express”, sezonul 4

Elwira și Mihai Petre au făcut o serie de declarații, după ce au câștigat cel de-al patrulea sezon ”Asia Express”. Cei doi au câștigat premiul cel mare în valoare de 30.000 de euro. Odată ce au aflat că au fost prima echipă care a ajuns la Irina Fodor, la Turnul luI David, au izbucnit în plâns, ținându-se în brațe. În momentul respectiv s-a creat o situație extrem de emoționantă.

Pe cel de-al doilea loc a sosit echipa formată din Emi și Cuza. O altă echipă care a așteptat cu sufletul la gură să vadă cine este marele câștigător al celui de-al patrulea sezon ”Asia Express„ a fost cea formată din Estera și Lidia Buble. Cele două s-au bucurat extrem de tare când au văzut prima echipă care sosește la Irina Fodor.

Sursă foto: Arhivă