LIDIA BUBLE „exersează” pentru atunci când va deveni mămică! „S-a trezit instinctul matern în mine!”
Lidia Buble are o familie numeroasă şi foarte unită. Vedeta iubeşte foarte tare copiii şi se bucură de fiecare dată când îşi întâlneşte nepoţeii. Cântăreaţa a făcut un anunţ în această dimineaţă, care i-a bucurat mult pe fani. Se pare că vedeta a început deja să „exerseze” pentru momentul în care va deveni mămică, după ce şi-a luat un căţel, pe Bubli.
„Am intrat de doar trei ani de zile în lumea asta a vedetelor, mă mai întreb uneori că nici nu visam când eram eu bonă, cu bebeluşul în braţe şi schimbam scutece, că voi ajunge la TV, să dau interviuri şi să fac fotografii pentru reviste. De Bubli m-am îndrăgostit la prima vedere, este exact ca un copil! Mi-a ordonat viaţa fiindcă şi eu eram foarte… haotică. Dacă înainte să îl am pe el dormeam după un concert şi până la 12 la amiază, acum la ora nouă sunt în picioare! Familia mea este bine, este a fost o schimbare foarte importantă şi pentru ei după ce am devenit cunoscută, dar sunt toţi fericiţi pentru mine. Normal, îmi doresc şi copii, provin dintr-o familie numeroasă şi vreau să am la fel, o familie mare”, a declarat Lidia Buble.