Lidia Buble, copilărie marcată de traume! De ce era artista batjocorită de colegi
În prezent este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, se bucură de succes și poate susține că nu-i lipsește nimic. Cu toate acestea, Lidia Buble, căci despre ea este vorba, a trecut prin momente cumplite în copilărie, atunci când a fost deseori ținta situațiilor în care era batjocorită de colegii de școală. Lucurile s-au schimbat, iar astăzi…Lidia este cum nu se poate mai puternică!
Lidia Buble a fost foarte des batjocorită de colegi, însă acum poate spune că toate aceste experiențe au condus-o spre omul care este astăzi.
Artista era luată în râs de colegii de școală din cauza religiei pe care o practică ea și familia sa, dar și din cauza neajunsurilor cu care se confrunta, în vremea copilăriei. Lidia Buble și-a deschis sufletul acum ceva timp și a vorbit deschis despre lucrurile care i-au marcat copilăria. Cu toate acestea, artiista este recunoscătoare pentru ceea ce este acum și susține că nici măcar neajunsurile financiare nu au făcut-o să se vadă mai prejos decât alți copii.
„Noi fiind foarte mulți copii în familie, 11, mama și tata nu ne puteau face toate mofturile. Niciodată nu ne-a lipsit nimic, dar așa ce aveam pretenții de păpuși și de haine, nu le-am avut în permanență. Dar acum mi-e bine.(…) Am o colecție impresionanta de păpuși Barbie” a spus Lidia Buble, acum ceva timp.
„Într-o țară ortodoxă, pentru neoprotestanți este destul de greu. Știți foarte bine, bullying-ul era și pe vremea mea, dar nu foloseam acest termen. Probabil, totul a trecut mai ușor datorită personalității mele și nu am suferit precum alți prieteni de aceeași religie cu a noastră”, a spus artista, despre faptul că era batjocorită de colegi, din cauza religiei pe care o practica atât ea, cât și familia sa.