Lidia Buble a plâns din cauza unui măr. Le-a spus fanilor ce a pățit: „Nu credeam…”
Lidia Buble și-a uimit fanii atunci când a postat un filmuleț în timp ce plângea. Un măr a fost motivul pentru care artista a izbucnit în plâns, iar ea a decis să le explice internauților motivul acestei reacții neașteptate. Totul a început atunci când Lidia și-a sunat mama și a aflat de unde este acel măr.
Lidia Buble își ține fanii la curent cu tot ceea ce face. Recent, ea a postat un TikTok în care își împărtășește trăirile interioare aduse la suprafață de un măr. Vedeta a izbucnit în plâns atunci când a aflat că acel fruct era cules din grădina bunicului ei care a decedat în urmă cu 3 săptămâni.
Lidia Buble, în lacrimi din cauza unui măr
Durerea pierderii bunicului este recentă, astfel că orice amintire îi stârnește lacrimi și dor cântăreței. Lidia Buble a început să plângă la simpla atingere a mărului care era cules din grădina bunicului ei și a mărturisit că a simțit că este copil din nou, iar amintirile au început să se deruleze în mintea ei.
„Un simplu măr m-a făcut să plâng. Doar l-am mirosit și mi-a trecut prin fața ochilor toată copilăria. Miroase a bunicul meu care tocmai s-a transformat în îngeraș în urmă cu 3 săptămâni. Am sunat-o pe mami și mi-a confirmat că a fost cules tocmai din grădina lui. Pentru o secundă l-am simțit în palmele mele pe bunicul meu de poveste. Vreau să-l păstrez pentru totdeauna, să simt parfumul ăsta la nesfârșit. Nu m-am mai simțit așa copil din copilărie.”, este mesajul emoționant transmis de Lidia Buble.
Bunicul vedetei a decedat în urmă cu puțin timp
Așa cum spuneam, artista trece prin momente grele, iar în urmă cu trei săptămâni a anunțat în mediul online că bunicul ei s-a stins din viață. Acesta a murit la vârsta de 97 de ani, iar trecerea lui în neființă a adus multă durere pentru întreaga familie. Cântăreața a postat o fotografie în care apare alături de bunicul său, iar imaginea a fost însoțită de un mesaj emoționant: „Bunicuțul meu de poveste”
„Iubitul meu Bunu… când ți-am cântat ultima dată cu surorile mele, ai spus că așa crezi că se va auzi în cer. Acum auzi cu adevărat voci de îngeri și sper că zâmbești mai larg ca niciodată!
Și dacă când eram micuță mă străduiam să îți păstrez un loc la masă lângă mine… acum stai la masă cu cel mai scump și mai prețuit de noi toți, Domnul Isus!”, a scris Lorena, sora Lidiei Buble, în mediul online.
CITEȘTE ȘI: Ce lovitură pregătește Lidia Buble! A spus-o în premieră pentru CANCAN.RO!
This browser does not support the video element.