În această seară, cele trei echipe rămase în competiția ”Asia Express” – ”Drumul Împăraților” au deschis ediția prin a gusta dintr-un preparat special, extrem de iute. Totuși, preparatul respectiv conținea carne și alte elemente, lucru ce a împiedicat-o pe Lidia Buble să mănânce. Sora ei, în schimb, a ajutat echipa în proba culinară, pentru a merge mai departe în cursă.
Cele trei echipe rămase, Lidia & Estera Buble, Mihai & Elwira Petre, Cuza & Emi, au fost nevoite să deschidă ediția prin a se înfrupta dintr-un preparat local special, care conținea carne și elemente iuți. Concurenții au fost nevoiți să scrie pe o foaie ce ingrediente au gustat, iar în funcție de numărul de ingrediente ghicit, se pleca, mai departe, în cursă. Preparatul, extrem de iute, de altfel, nu a fost pe placul Lidiei Buble, iar sora ei, Estera, a trebuit să ducă până la capăt proba. Echipa lor a plecat ultima în cursă.
”Nu îmi place să o aud că stă lângă mine și spune că nu poate să mănânce. Simțeam că nu mai pot, că îmi este plin stomacul”, a spus Estera Buble la ”Asia Express”, făcând referire la o probă dată de Irina Fodor.
”Noi am mai avut o probă cu carne și nu ne venea să credem că am terminat proba primele, dar acele preparate erau mai bune. Însă aici a fost rău. Din start știam că primele nu aveam cum să plecăm, pentru ca eu nu eram în stare să mănânc atât de repede și să ne dea Irina plicul. Știam că a doua sau a treia echipă o să fim”, a spus Lidia Buble.
Duminica viitoare va avea loc Marea Finală ”Asia Express”.
CANCAN.RO a aflat, în exclusivitate, cine este câștigătorul celui de-al patrulea sezon ”Asia Express” – ”Drumul Împăraților”. Așa cum v-am și prezentat, echipa formată din Mihai Petre și Elwira este cea care a reușit să câștige premiul cel mare pe care competiția îl pune în joc.
Iar, după ce informația a ajuns în spațiul public, Mihai Petre și soția lui, Elwira, au primit întrebări cu privire la acest lucru. Întrebat dacă echipa formată din Mihai și Elwira Petre este marea câștigătoare de la ”Asia Express”, acesta nu a spus nici „da”, nici „nu”. Cum există un contract de confidențialitate la mijloc, coregraful nu a avut voie să dezvăluie mai multe informații referitoare în această arie.
„Nu am voie să spun prea multe despre Asia Express, mă leagă un contract de confidențialitate. Știți, se practică asemenea contracte, mai ales la emisiuni de acest tip. Doar departamentul de comunicare poate vorbi pe acest subiect. Sunt interesante speculațiile, dar cred că trebuie să vedem ce s-a întâmplat. Nu pot să spun despre zvonurile respective nimic, nici nu am ce să spun”, a spus Mihai Petre pentru Fanatik.
Sursă foto: Captură video Youtube