Liderii PSD se reunesc, vineri, în ședința CEx. Discuții despre remanierea guvernamentală
Comitetul Executiv al PSD se va întruni, vineri, începând cu ora 11:00. Printre subiectele de discuție în CEx se numără remanierea guvernamentală, inclusiv înlocuirea vicepremierului Viorel Ștefan, după ce acesta și-a dat demisia din funcție pentru a activa la Curtea de Conturi Europeană.
Liderii PSD vor discuta în CEx despre propunerile de remaniere pentru portofoliile Justiție, Fonduri Europene și Românii de Pretutindeni, după expirarea mandatelor de interimat.
În acest context, premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, după discuțiile din coaliția PSD-ALDE, că a vorbit miercuri cu președintele Klaus Iohannis despre propunerile de remaniere și că așteaptă o decizie oficială a acestuia pe cele trei ministere unde sunt miniștri interimari, a căror mandate expiră vineri.
Aceasta a anunțat că PSD va lua o decizie în CEx privind postul de vicepremier pe probleme economice, care se va vacanta în urma plecării lui Viorel Ștefan la Curtea de Conturi Europeană.
În cazul refuzului deja exprimat de președintele Klaus Iohannis față de propunerea de a-l numi pe Titus Corlățean pe postul de vicepremier pentru implementarea parteneriatelor strategice, prim-ministrul Dăncilă a spus că așteaptă un răspuns oficial.
„Deciziile le luăm în forurile statutare ale partidului, însă așteptăm un răspuns oficial pentru a lua o decizie„, a declarat șeful Executivului.
(CITEȘTE ȘI: DETERMINAREA PSD DE A SUSȚINE ȘI APĂRA VENITURILE ROMÂNILOR DĂ ROADE!)
Ce s-a întâmplat în ședința trecută a CEx al PSD
În ședința trecută a CEx, liderii PSD au stabilit noile propuneri pentru ministere. Astfel, pentru portofoliul de viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României a fost propus Titus Corlățean, diplomat de carieră, pentru Ministerul Justiției, Ana Birchall, cu specializări aprofundate în domeniul juridic, pentru Ministerul Fondurilor Europene a fost propusă Roxana Mînzatu, cu o experiență de 15 ani în domeniul afacerilor și fondurilor europene, iar pentru Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a fost nominalizată Natalia Intotero, care a mai deținut acest portofoliu. În schimb, președintele Klaus Iohannis a anunțat că nu îl va numi pe Titus Corlățean vicepremier, așa cum a cerut PSD, numindu-l „artizanul catastrofei de la alegerile din 2014”. Referitor la ceilalți trei miniștri propuși de PSD, șeful statului a declarat, marți la Cotroceni, că va lua o decizie în zilele următoare.
În contextul remanierii, președintele executiv al PSD, Paul Stănescu, a declarat că probabil partidul va veni cu o remaniere mai amplă după moțiunea de cenzură. Social-democratul a precizat că, la CEx de vineri, va fi făcută o analiză „cu cărțile pe masă” referitoare la rezultatul la europarlamentare.
Printre deciziile luate de social-democrați, la Comitetul Executiv de miercurea trecută, a fost numirea în funcția de președinte executiv a lui Paul Stănescu, iar Rodica Nassar a preluat funcția de secretar general, în locul lui Codrin Ștefănescu. Viorica Dăncilă este președintele interimar al PSD. CEx a mai decis că trebuie menținută guvernarea, iar Gabriela Firea a reluat interima șefia PSD București.