Lewandowski: „I-am lăsat să înscrie două goluri!”

Publicat: 20/06/2018 | 19:04
Atacantul formației Bayern Munchen, Robert Lewandowski, a declarat la după înfrângerea neaștepată pe care Polonia a suferit-o la debutul la Cupa Mondială din Rusia, scor 2-1 cu Senegal, că victoria africanilor a fost meritatăă după aspectul jocului.

„Multe lucruri nu au decurs aşa cum ne propusesem. Ne-au lipsit multe. De fapt, i-am lăsat să înscrie două goluri şi nu aşa câştigi puncte. A fost dificil de jucat cu două goluri primite şi când trebuie să alergi după scor. Eu cred că nu ne-am asumat un risc suficient. Am jucat de o manieră prea prudentă şi Senegalul a aşteptat. Dar, mai ales, nu am fost la înălţimea potenţialului nostru. Am făcut multe greşeli şi când faci greşeli stupide, atunci devii nervos. Contra Columbiei nu va fi simplu. Vom juca diferit şi mai bine decât am făcut-o în acest meci”, a declarat Robert Lewandowski.

De partea cealaltă, africanii au dat drumul la petrecere după victoria contra polonezilor și au recunoscut că victoria obținută este una uriașă pentru ei.

„Am muncit mult pentru această victorie, este ce ne doream, iar acum suntem bucuroşi şi nerăbdători să jucăm următorul meci. Victoria a venit pentru că am muncit împreună, ne-am creat ocazii şi am ştiut să gestionăm scorul, iar eu cred că aici a fost cheia. Am făcut ce trebuia când trebuia. Este prea departe ca să ne pronunţăm până unde putem ajunge la acest turneu, dar acum avem două meciuri foarte importante şi le luăm pe rând”, a declarat Sadio Mane, căpitanul Senegalului, completat de Kalidou Koulibaly: „Diferenţa a făcut-o jocul compact, faptul că ne-am apărat împreună şi că am reuşit să-i punem în dificultate în ciuda talentului lor. Am reuşit să înscriem în momente cheie, iar asta ne arată drumul pentru mai departe. Vom face totul pentru a câştiga următorul meci contra Japoniei”.