Levy este comandantul suprem la Steaua! L-a scos din antrenament pe doctor din cauza lui Florin Costea!
Ronny Levy este un antrenor calm, apropiat de jucatori, insa nu inghite actele de indisciplina. Ultimul care s-a convins de acest lucru este medicul Radu Paligora, care a fost trimis la vestiare de tehnicianul din Israel. Motivul? Simtindu-l extrem de obosit, doctorul Stelei si-a permis sa-l trimita pe Florin Costea la vestiare inainte de finalul antrenamentului, fara permisiunea lui Levy, care a sarit ca ars. „Cum iti pemiti sa-i spui sa mearga la vestiare? Tu decizi aici? Ia mai bine du-te tu, iar Florin ramane la antrenament”, i-a spus antrenorul lui Paligora. De remarcat ca medicul din Ghencea a luat aceasta decizie in urma unei discutii avute in urma cu o saptamana cu Gigi Becali. Patronul Stelei l-a mandatat pe Paligora sa-i acorde o atentie speciala lui Costea, sa-l repuna pe picioare, si i-a trasat clar sa nu-l forteze pe atacant mai mult decat este cazul.