Universitatea Craiova a terminat nedecis, scor 1-1 (1-1), duelul susținut în epilogul rundei a VIII-a a Ligii 1 pe teren propriu cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Covăsnenii au deschis scorul prin Boubacar Fofana (min.17), cu o lovitură de cap după o lovitură liberă executată de Bogdan Mitrea. Universitatea Craiova a restabilit egalitatea prin Gustavo (min.32), care a reluat cu capul în plasă o centrare venită de la Nicuşor Bancu. De notat ar fi că ambele goluri au fost marcate din off-side!
Oltenii puteau obține toate punctele puse în joc Universitatea a ratat un penalty (min. 79), prin Gustavo, şutul său fiind apărat de portarul Roland Niczuly. Penalty-ul, acordat pentru un presupus fault al lui Branislav Ninaj la Andrei Ivan, a fost contestat de covăsneni, reluările dându-le acestora dreptate.
„La modul cum s-au desfăşurat ostilităţile, clar trebuie să fim multumiti, am avut multă şansă, un portar în zi fantastică care atunci când nu a mai fost şansa, bara, a fost el. Dar am avut clar parte de un arbitraj clar părtinitor, cu foarte multe decizii date şi într-o parte şi în cealaltă. Din ce îmi dau seama, am jucat fotbal atâţia ani, sunt de 40 de ani pe terenul de fotbal, poţi să-ţi dai seama de anumite lucruri. Nu putem fi judecaţi toţi la fel, dar e altă problemă. Suferim în continuare pentru că am pierdut o serie de jucători importanţi. Cei care au venit nu s-au obişnuit cu ce vrem noi. Exceptând meciul de azi cu Craiova, în ultimele trei meciuri am jucat bine. Meritam să luăm trei puncte cu FCSB, apoi cu Botoşani, o echipă care cred că se va bate la campionat. Am întâlnit o echipă cu multă calitate, care şi cu puţin sprijin, a reuşit să ne domine”, a declarat Leo Grozavu, antrenorul principal al formației Sepsi OSK.
În urma acestui meci, Universitatea a acumulat 13 puncte, fiind pe locul 6 în timp Sepsi se află pe locul 13 cu 7 puncte, rămânând cu o singură victorie în acest sezon.
CS Mioveni – Chindia Târgovişte 0-1
UTA Arad – Rapid 2-2
FC Argeș – „U” Craiova 1948 1-0
FC Botoşani – CFR Cluj 1-0
Gaz Metan Mediaş – FC Voluntari 1-2
FCSB – Dinamo Bucureşti 6-0
Farul Constanţa – Academica Clinceni 5-0
Universitatea Craiova – Sepsi OSK 1-1
1 CFR Cluj 8 7 0 1 13-5 21
2 Rapid 8 5 2 1 10-4 17
3 FC Botoșani 8 5 2 1 8-5 17
4 Farul Constanța 8 4 3 1 12-2 15
5 UTA Arad 8 4 3 1 9-5 15
6 Universitatea Craiova 8 4 1 3 10-9 13
7 FCSB 8 3 3 2 15-9 12
8 FC Voluntari 8 4 0 4 9-12 12
9 FC Argeș 8 3 1 4 7-6 10
10 CS Mioveni 8 3 1 4 5-7 10
11 Chindia Târgoviște 8 2 3 3 6-7 9
12 „U” Craiova 1948 8 2 2 4 7-9 8
13 Sepsi OSK 8 1 4 3 7-9 7
14 Dinamo 8 2 0 6 6-17 6
15 Gaz Metan Mediaș 8 1 1 6 5-11 4
16 Academica Clinceni 8 1 1 6 3-18 2