Leo Grozavu, antrenorul principal al formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că elevii săi vor juca la victorie în duelul cu FCSB, programat astăzi de la ora 19:00 în ultima rundă a sezonului regular al Ligii 1.
„Ţinând cont că e ultimul meci din sezonul regulat şi întâlnim echipa de primul loc acest joc va avea o încărcătură aparte. Va fi o partidă dificilă pe teren propriu unde noi am avut probleme. FCSB este o echipă care se bate la campionat şi chiar dacă în ultimul meci nu a reuşit să câştige arată o formă bună. Mizez pe modul de a se mobiliza al băieţilor, pentru că atunci când joci cu o echipă bine cotată îţi doreşti să arăţi la ce nivel eşti. Aştept atitudine din partea lor, ceea ce nu s-a întâmplat la ultimele partide. Aştept şi o altă stare de spirit, pentru că rezultatele noastre au apărut atunci când am avut o stare de luptă, de ambiţie. Rezultatul aparţine antrenorului, dar prestaţia pe teren este foarte importantă pentru jucători”, a declarat Leo Grozavu.
„Ca de fiecare când joci cu echipele bine cotate există această protecţie din partea arbitrilor. Sperăm să nu fie cazul la acest meci pentru că am avut destule probleme, chiar şi la ultimul meci acasă cu Gaz Metan Mediaş. Când greşelile influenţează rezultatul final atunci este o problemă. Această protecţie a arbitrilor pentru echipele mai bine cotate am întâlnit-o şi la meciul tur cu FCSB, ştim foarte bine, când cred că am avut un penalty neacordat. Dar e în trecut asta, acum sper ca învingătoarea să fie decisă de valoarea şi forma echipei şi să nu fie o câştigătoare nemeritată”, a declarat Leo Grozavu.
Partida Sepsi – FCSB va avea loc de la ora 19:00 și va fi în direct la Digi Sport, Telekom Sport și Look.