Leonid Iacob va fi înmormântat astăzi de Primăria din Comăneşti, orașul în care a contribuit la educarea multor generații de copii. Regretatul profesor şi poet este a douăsprezecea victimă răpusă de coronavirus în România.
Infectat cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), Leonid Iacob a murit în urmă cu două zile la Spitalul din Comănești. E primul deces înregistrat în județul Bacău și al 12-lea la nivel național. La 74 de ani, artistul suferea de obezitate, hipertensiune arterială și insuficiență renală cronică.
Primăria oraşului Comăneşti a luat decizia să suporte toate cheltuielile de înmormântare, în semn de respect pentru munca depusă pentru educarea generațiilor de elevi, care au avut ocazia să lucreze cu profesorul de limba și literatura română. Zvonurile care anunţatu că trupul neînsuflețit al lui Leonid Iacob va fi incinerat au fost infirmate de primarul Viorel Miron.
“Primăria Comănești va acoperi toate cheltuielile. Ne vom ocupa și de organizarea înmormântării, care se va desfășura conform celor creștinești. Va fi îngropat în cimitirul local. Mulți ar fi vrut să-și ia rămas bun de la domnul profesor, dar legislația în vigoare ne obligă ca ultimul omagiu să-i fie adus doar de opt persoane”, a declarat Viorel Miron, primarul localităţii Comănești.
“Am rămas numai eu cu furtuna,
tu nu ești, că departe te-ai dus,
stelele toate-mi s-amestică-ntruna,
gârbivit d epoveri merg încet spre apus.”
Sursa: Poemul “Bâtuit de Furtuni”, publicat de Leonid Iacob pe 18 noiembrie 2018.