Leonardo DiCaprio, atacat de un rechin! Cum a ajuns vedeta intr-o astefel de situatie

De: Cancan
Publicat: 11/01/2014 | 17:03

Actorul a efectuat expediţia într-o pauză de filmare a lungmetrajului „Diamantul sângeriu”, iar în momentul atacului se afla într-o cuşcă de scufundare, în apropiere de Cape Town (Africa de Sud), informează femalefirst.co.uk.

„Mi-era o teamă teribilă de rechini, iar când am filmat «Diamantul sângeriu», în 2006, chiar am rămas blocat într-o cuşcă cu un mare alb, ceea ce a fost grozav. Era un rechin alb uriaş (…), care a sărit după un ton prins deasupra cuştii, a încercat să îl muşte şi a intrat în cuşcă. Rămăsese cu jumătate din corp afară, eu m-am ghemuit pe podea, a încercat să mă muşte, dar am supravieţuit”, a declarat Leonardo DiCaprio în emisiunea „The Ellen DeGeneres Show” din 7 ianuarie.

Leonardo DiCaprio

Leonardo DiCaprio, la un pas de moarte!

Actorul, în vârstă de 39 de ani, a fost invitat în expediţia respectivă de către o organizaţie de protecţie a rechinilor, dar a recunoscut că experienţa l-a traumatizat, conform mediafax.ro.

„Nu mai vreau să repet experienţa, însă nu doresc nici să subapreciez activitatea lor, deoarece au proiecte extraordinare. Dar a fost absolut înfricoşător”, a mai spus Leonardo DiCaprio.

_____

Revelion de cinci stele pentru Alexander Radu! A ciocnit o cupa de sampanie cu Leonardo DiCaprio!

Urmeaza cel mai fierbinte an: romanca lui Leonardo Di Caprio da trendul celor mai sexy costume de baie pentru 2014!

_____

Leonardo DiCaprio, născut în 1974, este considerat unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. A debutat devreme, fiind considerat în epocă un copil minune al cinematografiei americane. Printre primele sale filme se numără „What’s Eating Gilbert Grape” (1993), în care a jucat alături de Johnny Depp, şi „Jurnalul unui baschetbalist” (1995). A avut mare succes la public după ce a jucat în „Romeo şi Julieta”, în 1996.

Leonardo DiCaprio

În ultima vreme, DiCaprio s-a specializat în biografii ale unor mari personalităţi. Astfel, el a jucat rolul pionierului aviaţiei Howard Hughes, în „Aviatorul”, care i-a adus, în 2005, a doua dintre cele trei nominalizări la premiile Oscar. Actorul a mai jucat în „Cârtiţa” (2006) şi „Shutter Island” (2010), regizate de Marin Scorsese, dar şi în filmul lui Christopher Nolan – „Începutul/ Inception”, lansat în cinematografe în 2010. Totodată, în anul 2011, Leonardo DiCaprio a jucat în „J. Edgar”, în regia lui Clint Eastwood. Actorul a jucat în filmul „Marele Gatsby”, o ecranizare de excepţie a romanului omonim scris de Francis Scott Fitzgerald, în regia lui Baz Luhrmann, care a avut premiera anul trecut.

În prezent, Leonardo DiCaprio poate fi văzut pe marile ecrane în filmul „Lupul de pe Wall Street”, în regia lui Martin Scorsese.

A.P