Leonard Doroftei s-a mutat de mai bine de patru ani în Canada împreună cu familia. Fostul campion mondial se apropie de o revenire de senzație și lucrează la un plan care să-l aducă, din nou, în ring.
Leonard Doroftei a părăsit România și s-a mutat cu familia în Canada de mai bine de patru ani. Sportivul le-a dat o veste bună fanilor și a mărturisit că are de gând să se întoarcă în ring, într-un meci oficial la București, cu un fost adversar. Doroftei este într-o condiție fizică bună și vrea să lupte contra argentinianului Raul Balbi, pe care a reușit să-l învingă de două ori până acum.
Doroftei a dat din casă și a dezvăluit că are discuții dese cu Balbi, în care acesta îl roagă să-i mai acorde o șansă în ring. Fostul mare campion mondial spune că s-a gândit la această variantă.
„Chiar nu este o glumă. Ar fi un meci interesant. Ideea a început să prindă tot mai mult contur, după desele dialoguri pe care le-am avut cu Balbi . De fiecare dată când vorbesc cu el, îmi spune că vrea să-i mai acord o șansă. I-am spus că-i acord o șansă să viziteze Bucureștiul, în nici un caz o șansă pentru o posibilă victorie. Eu mă simt într-o formă fizică excelentă. Nu știu cum stă el la capitolul ăsta, dar nu l-aș vedea prea bine dacă am ajunge să facem un astfel de meci”, a explicat Doroftei, pentru Prosport.
CITEȘTE ȘI: CU CE SE OCUPĂ LEONARD DOROFTEI, DUPĂ CE S-A MUTAT DEFINITIV ÎN CANADA. FOSTUL SPORTIV ÎȘI ÎMPLINEȘTE VISUL
Fostul boxer susține că vrea să intre în ring cu Balbi, în cazul în care cineva se ocupă bine de organizarea meciului. „Dacă găsesc un promotor serios, care să se ocupe de organizarea unui astfel de meci, sunt gata să urc din nou în ring”, a mai spus Doroftei.
Fostul campion s-a pus pe treabă în Montreal. Doroftei vrea să construiască o sală de box, fiind una dintre dorințele lui. Boxerul s-a întors de ceva timp în ring, însă ca antrenor.
„Mai am cam 50 la sută și este gata. Ăsta a fost visul meu, să am o sală a mea. Muncesc cot la cot cu muncitorii. Îi ajut cu tot ceea ce au nevoie”, a mai spus el, conform sursei citate.
Cât despre viața personală, sportivul își dorește o vacanță de vis la malul Oceanului Atlantic, alături de soția lui. „Aș vrea să ajung acolo, iar apoi să merg să văd balenele. Nu de alta, dar vreau să-mi amintesc cum eram când am venit la Montreal și cum sunt acum”, a glumit boxerul.