Leonard Doroftei a luat în primire spaţiul în care a funcţionat, timp de doi ani, pubul „lupilor” de la Stadionul „Ilie Oană”, acolo unde urmează să-şi mute localul. Fostul campion a ajuns la un compromis cu oficialităţile din Ploieşti, după ce la finalul lunii august a fost anunţat că trebuie să fie evacuat, întrucât pub-ul său se afla într-un bloc cu risc seismic ridicat.
„Pub-ul va fi supus unor lucrări de modernizare, întrucât doresc să vin cu ceva nou pentru publicul ploieştean. De asemenea, va fi rebranduit, va beneficia de o bucătărie nouă şi de multe alte surprize pentru suporterii Petrolului şi nu numai. Este o investiţie care necesită timp şi bani, întrucât nu putem face trecerea din centrul oraşului la stadion, de pe o zi pe alta. Până în momentul în care noul pub va fi complet amenajat, vom continua să funcţionăm în locaţia deja cunoscută”, a declarat Leonard Doroftei, pentru ziarulprahova.ro.
Alături de soţia sa, Monica, directorul general al Clubului Sportiv Municipal, Silviu Crângaşu, şeful arenei, fostul arbitru internaţional Cristi Nica, şi de administratorul stadionului, Titel Arsene, precum şi de alţi angajaţi din cadrul CSM Ploieşti, Leonard Doroftei a trecut pragul pubului pentru a se familiariza cu incita localului care, cel mai probabil de la jumătatea lunii noiembrie, urmează să-şi redeschidă porţile în noua titulatură. (Citeşte şi Leonard Doroftei, primele declaraţii după ce a spus că moare de foame: ”Eram zeu in Ploiesti, acum sunt persona non grata”)