Leo de la Strehaia a făcut preinfarct. Anunțul făcut de fiul său în această seară

Publicat: 07/03/2019 | 19:55
Leo de la Strehaia, probleme în plan financiar

Ion Stelică Mihai, cunoscut ca Leo de la Strehaia, a suferit un preinfarct și a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență București Floreasca. În prezent, starea sa este bună, a declarat fiului acestuia, Alin Mihai.

Fiul lui Leo de la Strehaia, Alin Mihai, a declarat că, în urmă cu trei zile, tatăl său s-a prezentat la Spitalul „Floreasca”, pentru un control medical, susținând că a suferit un preinfarct, informează Mediafax.

După consult, acesta a părăsit unitatea medicală.

„Acum trei zile a fost la Spitalul Floreasca. Acum se simte bine, este ok. Este la Strehaia acum. Medicii i-au recomandat să stea la pat câteva zile, are și diabet, a avut glicemia 400. Trebuie să mănânce regim, fără grăsimi”, a spus acesta.

Bogdan Oprița, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, a confirmat că Leo de la Strehaia a fost în Camera de Gardă a unității medicale.

„A fost prezentat la noi la spital, acum trei zile, la Camera de Gardă, a fost văzut și a plecat. S-a prezentat, a fost examinat, a fost văzut și a plecat”, a spus dr. Oprița.