Românii sunt cu siguranță, fanii legumelor și fructelor proaspete, dar prețurile din ultima perioadă nu sunt atât de avantajoase. Într-o singură lună, aceste produse s-au scumpit cu un procent uriaș, iar roșiile ocupă primul loc în clasament.
Postul Paștelui, din acest an, a venit cu prețuri uriașe. Dacă, înainte, românii consumau mai multe fructe și legume în această perioadă, lucrurile stau diferit acum, iar asta pentru că românii au ajuns în situația de a nu-și mai permite să mănânce sănătos. Carnea a devenit mult mai ieftină decât legumele, iar asta îi face pe români să se gândească de două ori înainte să aleagă verdețurile.
Acum, când vine vorba de verdețuri, situația este critică – de Paște, prețul unei legături de salată sau spanac va ajunge la 1,8 lei, o sumă deloc de neglijat. În comparație cu Italia, Grecia și Spania, românii plătesc mai mult pentru multe dintre legumele și fructele preferate.
(CITEȘTE ȘI: Revoltă în post, din cauza majorării prețurilor. Carnea a ajuns să fie mai ieftină)
Roșiile noastre sunt cele mai scumpe, iar ceapa din România costă mai mult decât cea din țările mediteraneene. Roșiile au ajuns să se vândă în piețe şi supermarketuri, chiar și cu 20 de lei pe kilogram. În schimb, prețul morcovilor este la fel cu cel din Italia.
„Un kilogram de roşii costă 3 euro şi 50 de eurocenţi”, a spus un vânzător, pentru observatornews.
Dar cea mai mare creștere de preț a avut-o cartoful, care este acum printre cele mai scumpe legume. În doar 30 de zile, prețul unui kilogram a crescut cu 5%, astfel că acum se vinde cu 4 lei în piețe. În comuna Vidra din județul Ilfov, Ionuț Dragomir deține mai multe sere în care cultivă salată verde și roșii. Din păcate, în acest an a fost nevoit să reducă suprafața cultivată.
„Am redus din cauza costurilor. Ale încălzirii. Încălzim cu lemne. folosim undeva la 300 şi ceva de kg pe noapte. Trebuie minim 15 grade noaptea. Preţul seminţei, folia asta s-a scumpit, aţa de legat s-a scumpit”, a declarat Ionuț Dragomir, pentru sursa citată.
Așadar, dacă vrei să gătești o cină sănătoasă și delicioasă, trebuie să te pregătești să scoți mai mulți bani din buzunar.