O legatura extrem de primejdioasa exista intre un magistrat din Cluj si un om de afaceri implicat intr-un proces judecat de acesta. Mai exact, judecatorul Gabriel Nasui, de la Sectia Comerciala a Curtii de Apel, s-a fotografiat in jacuzzi, in timp ce se afla intr-o vacanta de lux la Saint Moritz, alaturi de omul de afaceri Cristian Babos pe care l-a favorizat intr-un dosar.
Cristian Babos, cel alaturi de care se scalda judecatorul, trebuia sa deschida o fabrica de sucuri in Cluj, insa a ajuns sa se judece cu un alt afacerist. Acesta din urma a inceput executarea silita a lui Babos pentru o datorie de 94.000 de dolari, insa, dupa ce dosarul a ajuns la judecatorul Gabriel Nasui, magistratul a considerat ca, de fapt, Babos a fost cel prejudiciat. Prin urmare, adversarul lui Babos, care nu stia ca aceasta a mers in vacanta in Elvetia cu judecatorul, a fost nevoit sa plateasca 764.000 de euro. Coincidenta sau nu, judecatorul pare sa se fi imbogatit dupa ce Babos a primit suma de la „inamicul” lui. Cu toate ca detine un apartament in Cluj-Napoca, el isi construieste acum o vila impozanta intr-o zona rezidentiala, aproape de centrul Clujului, unde are vila si fostul primar Sorin Apostu, arestat pentru coruptie. Judecatorul, spun colegii sai, nu este la prima abatere. Anul trecut, el a fost sanctionat de CSM cu diminunarea salariului pe trei luni pe motiv ca si-ar fi favorizat sotia intr-un proces comercial.