Ies la iveală detalii interesante din trecutul fostei asistente de la Acces Direct, Emily Burghelea. Ceea ce nu multă lume știe este faptul că blondina a avut o legătură directă cu Răzvan Simion, chiar în urmă cu 2 ani.
Emily Burghelea a vrut cu orice preț să lucreze în televiziune. După ce s-a înscris la Facultatea de Turism, fosta asistentă de la Acces Direct și-a dat seama că nu acesta este drumul ei în viață, așa că a renunțat și s-a înscris la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, dar și la Școala de Ucenice, pentru a putea avea o mai mare deschidere către visul ei, cel de a apărea pe micul ecran.
Ei bine, în anul 2018 a început totul. Emily Burghelea era mai decisă ca niciodată să lucreze în televiziune, așa că a venit la Neatza cu Răzvan și Dani, pentru a da o probă. Destul de tânără și fără experiență, fosta asistentă de la Acces Direct a încercat să se descurce așa cum a putut, pentru a obține postul, numai că după câteva apariții TV, moderatorii de la Antena 1 și-au dat seama că Emily nu este, de fapt, omul pe care îl caută ei, așa că blondina nu a fost acceptată.
„Am 19 ani, eu sunt anul I la facultate, sunt din Constanța, la Comunicare și Relații Publice. Mă pregătesc intens…” a spus Emily Burghelea, la momentul respectiv, la Neatza cu Răzvan și Dani.
„Să, ce?” a întrebat-o imediat Răzan Simion.
„Să mă angajez la Neatza”, a mai completat Emily.
„Doamne ferește!” a conchis moderatorul, zâmbind.