Legătura neștiută dintre Carmen de la Sălciua și Denisa Răducu. De ce a „explodat” fosta soție a lui Culiță Sterp, după ce a fost comparată cu regretata artistă
Carmen de la Sălciua este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, însă nu mulți sunt cei care și-au dat seama că se aseamănă cu regretata Denisa Răducu, dintr-un motiv foarte întemeiat. Potrivit numeroaselor comentarii pe care le-a primit din partea fanilor săi, de-a lungul timpului, Carmen de la Sălciua se aseamănă mult la voce cu Denisa Răducu.
La debutul său în lumea muzicală, înainte de a deveni celebră, Carmen de la Sălciua era foarte des asemănată cu Denisa Răducu, datorită vocii sale. Oamenii au remarcat imediat faptul că timbrul vocal al celor două era extrem de asemănător, așa că în urmă cu ceva timp, Carmen a început să primească numeroase comentarii di partea fanilor săi, în care aceștia îi mărturiseau că vocea ei și vocea Denisei Răducu sunt aproape identice!
Totul se întâmpla la debutul artistei în lumea muzicală, atunci când fanii au remarcat legătura dintre cele două. „Ai voce ca Denisa, așa de frumoasă”, „Ai timbrul regretatei Denisa și ești foarte frumoasă”, „Woow, seamănă cu vocea Denisei”, „Super voce, îmi aduce aminte de frumoasa noastră Denisa. Nu te vom uita niciodată”, „Ai umplut golul pe care îl aveam după pierderea Denisei”, sunt doar câteva dintre numeroasele mesaje pe care le-a primit, de-a lungul timpului, Carmen de la Sălciua.
Carmen de la Sălciua a răbufnit, atunci când a fost comparată cu Denisa Răducu
Acesta nu a fost, însă singurul motiv pentru care Carmen a fost asemănată cu Denisa Răducu. La un moment dat, atunci când aceasta s-a vopsit blondă, fanii ei i-au spus că o copiază pe regretata artistă, motiv pentru care Carmen de la Sălciua a răbufnit și a transmis un mesaj extrem de acid.
„Mai oameni buni si ziaristi de duzina care scrieti asa ceva, in primul rand eu nu sunt dornica absolut deloc de afirmare. Am refuzat toate invitatiile de a aparea in scandaluri si nu m-am comparat niciodata cu Denisa, nu m-am facut blonda ca sa seman cu Denisa! Nu vreau sa ma tot asociati cu Denisa! Suntem persoane diferite, daca unii cred ca ni se aseamana vocea, asta nu inseamna sa stati si sa ma injurati pe mine ca doar asta e vocea mea! Am o viata si nu am nevoie sa ma vad in fiecare zi cu stiri de tot rahatul!
Eu am o meserie pe care o respect nu vreau ca oamenii sa vada in fiecare zi ce mananc eu, ce spun eu, ca doar nu fac nimic neobisnuit! Omenirea are probleme mai mari decat vopseaua mea de par! Pe bune! Eu nu ma promovez prin astea! Cand voi considera ca va fi momentul sa am ceva de spus wow, voi spune! Sunt iubita si îi multumesc lui Dumnezeu si oamenilor pentru asta, dar nu incercati sa ma puneti intr-o lumina proasta numa ca sa mancati o paine! In viata nu conteaza numai unde ajungi ci si mijloacele prin care ajungi!”, a scris Carmen de la Salciua pe reteaua de socializare, acum ceva timp.