Legătura neștiută dintre Andrei Duban și Florin Salam. Nimeni nu s-ar fi gândit la așa ceva!
Andrei Duban este unul dintre cei mai cunoscuți actori și comedianți din România. De-a lungul timpului a făcut furori în rândul oamenilor care au avut ocazia să-l vadă pe scenă, la spectacole, evenimente sau chiar și la Tv. De curând, acesta a fost invitat în cadrul podcast-ului moderat de Cătălin Măruță, acolo unde printre altele, a vorbit deschis despre viața de actor, tată și soț.
Cireașa de pe tort însă a reprezentat-o momentul în care Andrei Duban a povestit despre legătura pe care o are cu Florin Salam. Deși nimeni nu s-a așteptat la una ca asta, se pare că cei doi au interacționat la un moment dat, iar manelistul s-a dovedit a fi cel mai mare fan al actorului.
Florin Salam, cel mai mare fan al lui Andrei Duban
Andrei Duban i-a povestit lui Cătălin Măruță o întâmplare de la unul dintre evenimentele pe care le-a onorat ca și Mc. Acolo s-a intersectat cu Florin Salam care cânta la petrecere și care nu l-a putut trece cu vederea pe comediant fără să-l complimenteze și fără să se declare cel mai mare fan al său.
„Am o poveste la o nuntă, deci nu vrei să știi. Fanul meu nr 1 cine este, nu îți trece prin cap ever nici pentru un milion de euro dacă ți-i pun acum pe masă. Mărturisit de el la un eveniment. A zis: bă eu nu pot să adorm dacă nu pun pe YouTube un calup de bancuri de al tău. Deci nu îți trece prin cap, jur.
Te ții bine? Florin Salam, jur! Îți dau cuvântul meu de onoare, îl suni și îți confirmă oricând. Ne-am întâlnit odată la o nuntă, eu eram Mc, el interpret. Toată seara nu m-a scos din: Talentul tău, valoarea ta! Băi frațioare, nu mă culc până nu îți ascult un calup de bancuri de-al tău.”, a mărturisit Andrei Duban amuzat, în podcast la Măruță.
This browser does not support the video element.