Rauri de cerneala tipografica, minute de emisie TV, spatiu neincapator pana si pentru online, toate au curs si s-au strans de acum doi ani, de cand s-a aflat de relatia apropiata a Iuliei Vantur si a lui Salman Khan. Dar lucrurile par ca se complica.
Multi au fost cei care au cautat probe palpabile ale relatiei amoroase dintre Salman Khan si Iulia Vantur, dar putine au fost dovezile ca intre ei s-a desfasurat o poveste ca in basmele de la Bollywood.
Doar doua fotografii au ajuns pana la muritorii de rand, una ceva mai veche, de la prima vizita a Iuliei in India, si a doua de anul acesta, cand romanca a fost vazuta la un picnic alaturi de actor.
De aici e lesne sa se ajunga la adevarate semne de intrebare in ceea ce priveste adevarata natura a relatiei dintre cei doi. Care, intre timp, s-ar fi si sfarsit, daca e sa credem presa indiana, care, dupa revenirea Iuliei in Romania, l-a cuplat deja pe Salman cu o alta actrita in afirmare.
Ceva-ceva pare totusi sa fi fost acolo, iar o alta dovada pare sa ajunga indirect la noi. Retrasa de cand s-a intors pe meleagurile autohtone, Vantur pare sa duca dorul Indiei si al oamenilor de acolo.
Asa se explica si de ce, acum cateva zile, s-a aratat entuziasmata de o fotografia postata pe Facebook de Khan. Nu de Salman Khan, ci de Abdullah Khan.
Domnul tocmai isi cumparase o motocicleta si a vrut sa impartaseasca tuturor prietenilor de pe reteaua de socializare achizitia, iar Iulia s-a grabit sa ii dea un LIKE.
Toate bune si frumoase, ai putea crede ca romanca si-a facut prieteni buni in India si pastreaza legatura cu ei, daca, la un pic de cercetare, nu am descoperi ca Abdullah este unul dintre antrenorii personali de fitness ai lui Salman Khan!
Actorul de la Bollywood, se stie, este obsedat de felul in care arata, iar „patratelele” de pe abdomenul sau stau dovada ca isi petrece ore intregi la sala.
Salman nu are un singur instructor, ci mai multi profesionisti se ocupa de conditia lui fizica.
De altfel, despre Abdullah se spune ca s-ar fi aflat si acum mai bine de doi ani la masa la care Iulia a fost surprinsa alaturi de starul indian, ceea ce arata ca se cunosc destul de bine. Indeajuns de bine incat romanca sa il abe ca prieten pe Facebook si sa il felicite pentru motocicleta recent cumparata.
D.B.