Lecție de omenie predată de un primar român. Ca să îi protejeze de viscol și ger, Vasile Lupu a adăpostit 18 oameni
Primarul comunei Popești din județul Iași a oferit o lecție de omenie. Primarul Vasile Lupu a adăpostit 18 oameni, la el acasă, după ce aceștia au rămas blocați cu mașinile în nămeți. Incidentul a avut loc în cursul serii de luni. Edilul a transmis și un mesaj, după incidentul care a avut loc pe 8 ianuarie. Vezi detaliile mai jos, în articol.
Vremea rea a dat mari bătăi de cap românilor, zilele acestea. Nu doar că unele drumuri au fost blocate din cauza ninsorilor abundente, în zonele montane, însă mulți șoferi au întâmpinat probleme în trafic. De exemplu, în județul Iași, zece autoturisme au rămas înzăpezite, seara trecută. Speriați, oamenii au început să sune la 112 după ajutor. Nu mai aveau nici combustibil, iar în termometre s-au înregistrat -14 grade Celsius.
Edilul Vasile Lupu a dezvăluit că seara trecută a fost un adevărat „coșmar”. Mașinile de deszăpezire au intervenit, după ce oamenii au sunat la 112 pentru a raporta faptul că au rămas blocați printre nămeți. Timp de 3 ore au stat în frig. Furtuna de zăpadă acoperise aproape complet mașinile lăsate în câmp. Edilul comunei ieșene a trimis tractoarele pentru a debloca drumul acoperit de nea.
„Aseară, a fost coșmar aici. Azi-noapte, am muncit până la ora 02:00 și am scos ultimul om. Și-au lăsat mașinile aici și i-am dus la mine acasă. Foarte speriați erau… Săracii sunau la 112, combustibil nu mai aveau erau, – 14 grade, foarte greu”, a spus Vasile Lupu, primar comunei Popești din județul Iași.
Primarul Vasile Lupu a adăpostit 18 oameni la el acasă
Edilul comunei ieșene a oferit o adevărată lecție de omenie, la început de an. Primarul Vasile Lupu a adăpostit cei 18 oameni la el acasă, pentru a-i feri de gerul năprasnic. Utilajele au intervenit după apelul la numărul de urgență, pentru a scoate autoturismele din zăpadă. După 5 ore de muncă intensă, mașinile au fost scoase de sub nămeți.
Haos a fost și în alte zone ale țării. De exemplu, în Vaslui, o femeie a născut acasă, după ce ambulanța a rămas blocată printre nămeți. Asistenta medicală a ajuns la casa gravidei cu ajutorul unei mașini off-road. După 8 ore, vasluianca și bebelușul au ajuns la spital.
Nici aeroporturile nu au fost „iertate” de viscol. De exemplu, la Iași mai multe curse au plecat cu întârziere. Una dintre curse a avut un decalaj de 15 ore. Potrivit reprezentanților companiei aeriene, călătorii au primit vouchere pentru alimente. Pe de altă parte, viscolul a îngreunat accesul către satul Pădureni din Vrancea. Localnicii au rămas izolați încă de luni dimineața, 8 ianuarie.
Sursă foto: capturi video Pro TV