Lecția predată de Nelu Coadă lui Cătălin Măruță. Păcatul major care îl paște pe prezentatorul PRO TV
De curând, Mihai Coadă a fost invitat în podcast-ul lui Cătălin Măruță. Actorul din celebrul serial „La bloc” și-a deschis sufletul și a vorbit despre motivele care l-au determinat să se îndrepte către credință, iar în acest sens l-a avertizat și pe prezentatorul Tv să aibă grijă cu celebritatea.
Mihai Coadă a început să se apropie mai mult de Dumnezeu în urmă cu 20 de ani, atunci când i-a fost infidel primei soții. Cătălin Măruță l-a felicitat pe acesta pentru drumul pe care l-a ales, însă el a afirmat imediat că nu este deloc în regulă să îl laude, pentru că mândria este un păcat.
Mihai Coadă: „Vezi că te paște treaba asta la Pro Tv”
Mihai Coadă, în vârstă de 70 de ani l-a avertizat pe Cătălin Măruță să aibă grijă cu celebritatea. Lecția predată de actor a avut loc chiar în podcast-ul prezentatorului Tv. Nelu Curcă din „La bloc” i-a spus moderatorului că mândria este un păcat cu care este greu să lupți, iar acest lucru l-ar paște chiar și pe el, pe motiv că este vedetă. La rândul său, Măruță nu a stat prea mult pe gânduri așa că i-a dat și el replică actorului în privința afirmațiilor pe care le-a făcut.
„Mândria e păcatul cu care e cel mai greu de luptat. Vezi că te paște treaba asta la PRO TV. Ești vedetă. Dar vezi să nu ți-o amețească Diavolul chestia asta că ai trecut peste mândrie. Vrând, nevrând, făcând treaba asta… Îți mai trimite Dumnezeu și timp de smerenie, sunt convins de treaba asta. Îți face bine că te spovedești”, i-a spus Mihai Coadă lui Cătălin Măruță, în cadrul podcast-ului.
„Cred că am trecut peste lucrul ăsta”, i-a răspuns Cătălin Măruță lui Mihai Coadă. -a răspuns Cătălin Măruță actorului.
Mihai Coadă a divorțat de prima soție din cauza ispitei
Mihai Coadă a vorbit și despre prima sa căsătorie. Actorul susține că motivul pentru care s-a despărțit de fosta sa soție a fost infidelitatea. Femeia nu l-a mai iertat niciodată de atunci, iar atunci când se întâlnesc, aceasta îl tratează cu indiferență. Actorul a povestit că la un moment dat s-a oferit să o ajute pe mama fiicei lui să care pungile cu cumpărături, însă ea l-a refuzat imediat. De asemenea, Nelu din „La bloc” a mărturisit că și fiica lui a insistat ca cei doi să divorțeze.
„Din prima căsătorie aveam o fată. Fata mea ne-a zis și ea să ne despărţim, ea era cam libertină, avea 18 ani. Mi-a zis: «Dacă vă împăcați, eu plec de acasă». Era mai apropiată de mama ei și probabil au discutat. S-au despărțit apele după 17 ani.
Am divorţat de prima soţie din cauza ispitelor, aşa mai păcătuiesc bărbaţii. Se mai uita în stânga şi în dreapta, femeia atrage…. Am stat singur 3 ani, nu ştiam ce să fac, atunci am vrut să intru în călugărie. Am greşit în căsnicie”, a mai povestit Mihai Coadă.