Prezent la reunirea aromanilor din Moscopole, patronul Stelei a promis ca le da o masa celor prezenti si bani pentru Consiliul Parohial, dar nu si-a onorat spusele.
Gigi Becali a inchiriat doua chartere si a plecat alaturi de toata familia sa din Pipera spre Albania, unde voia sa viziteze satul natal al tatalui sau, Pleasa, dar si pentru a ajunge la Moscopole. Localitatea albaneza, aflata in districtul Korca, este in fiecare an punctul de intalnire al mii de aromani. Patronul Stelei s-a cazat la Grand Hotel, cel mai luxos din zona, si a intrat repede in centrul atentiei. A promis ca va da o masa pentru cei 3.000 de aromani prezenti la eveniment. Cei care s-au chinuit sa ajunga in zona in care era cazat Becali au fost insa dezamagiti pentru ca Gigi a uitat. „Pe acolo totul este nesigur. Sunt mari probleme si cu taximetristii. Nu au aparat de marcat si nu prea cunosc adresele. Am facut eforturi mari sa ajungem, dar degeaba”, a povestit unul dintre patiti. Becali s-a remarcat din nou in timpul discursului, tinut in aromana. I-a incurcat pe organizatori, care pregatisera fiecare detaliu. „A stat pe scena de doua ori mai mult decat timpul care i se alocase si vorbea foarte rar, semn ca a cam uitat limba sau isi alegea foarte atent cuvintele”, a povestit un alt participant la eveniment. La final, Becali a promis ca inainte de plecare va face o vizita la Consiliul Parohial, unde localnicii sperau ca va contribui financiar. Pana la urma a plecat mai devreme pentru a prinde debutul lui Ilie Dumitrescu pe banca Stelei, cu Victoria Branesti, motiv pentru care nu a mai trecut pe la Consiliul Parohial.