Asumată și deschisă, Lavinia Pîrva (39 de ani) s-a destăinut internauților și le-a vorbit despre rutina sa de îngrijire corporală și facială. Soția lui Ștefan Bănică Jr a simțit nevoia să-și dedice mai mult timp propriei persoane. Nu a stat mult pe gânduri până a luat măsuri și și-a făcut o intervenție la nivelul feței.
Nu este pentru prima dată când Lavinia Pîrva vorbește despre procedurile minim-invazive la care apelează. De data aceasta, într-un moment de sinceritate, artista le-a prezentat fanilor de pe rețelele de socializare un tratament estetic revoluționar, la nivelul feței: este vorba despre procedura Morpheus.
”Astăzi am simțit să fac ceva pentru mine. M-am lăsat pe mâna unui medic extrem de iubit și apreciat, datorită rezultatelor excepționale pe care le-a obținut în timp. Astăzi am facut Morpheus, o procedura extrem de eficienta pentru a-mi menține tenul luminos, ferm și tânăr”, a explicat soția lui Ștefan Bănică, pe pagina sa de Instagram.
Lavinia Pîrva a dat dovadă de multă ambiție și consecvență. A reușit să slăbească 30 de kilograme, surplus acumulat în timpul sarcinii, iar acum este decisă să se mențină în formă și să nu-și neglijeze silueta. Pentru asta, artista are un stil de viață organizat, deși recunoaște că este o persoană pofticioasă și gurmandă.
”Am grijă ce mănânc, dar am perioade în care nu țin cont. Sunt cam pofticioasă. Nu prea mănânc seara. Ăsta ar fi un secret. Beau apă, mă gândesc, mă uit, caut lucruri, mă uit la un film, habar n-am. Știu că dacă mănânc seara e jale mare. La micul dejun mănânc iaurt, fulgi de ovăz, fructe, semințe de in, nucă și scorțișoară. Prânzul: grătar (pește sau un alt tip de carne) și legume (salată sau la grătar). Mișcare: minim 35 – 40 de minute pe zi. Cina: un ceai (detox) și nimic altceva oricât mi-ar fi de greu„, a spus Lavinia pentru Unica.
Pe lângă atenția pe care o are la alimentație, Lavinia Pîrva apelează și la mici trucuri de întinerire. Recent, soția lui Ștefan Bănică Jr. a mărturisit că se află într-un program de remodelare și rejuvenare facială+corporală minim – invazivă. Artista s-a lăsat pe mâna specialiștilor și se pregătește intens pentru anotimpul călduros.
”Sunt într-un program de remodelare și rejuvenare facială+corporală, minim invazive! Nu am ascuns acest fapt, le-am făcut publice de fiecare dată! În al 2-lea rând, menționez că tot la indicațiile specialistului, am făcut o remodelare și hidratare de buze, de care sunt foarte mulțumită!? Procedura este minim invazivă, cu rezultate foarte frumoase! Sunt femeie, îmi iubesc corpul și iubesc frumusețea! Consider că, a avea grijă de ține este un simț pe care orice femeie ar trebui să îl dețină! Îmi place să mă văd frumoasă și îmi place că lumea să vadă același lucru!”, a mai spus soția lui Bănică Jr.