Laurette, primele declarații despre relația cu șoferul ei: “Nu mă justific…“
Laurette a ținut să lămurească care este relația cu șoferul ei, Ricky de la Bragadiru, după ce au petrecut un weekend împreună la mare. Vedeta susține că tânărul nu mai lucrează pentru ea și că nu au avut mai mult decât o relație profesională, asta după ce soțul ei, Ciprian Nistor, cu care se află în plin proces de divorț, s-ar fi arătat deranjat.
“Acest băiat a lucrat la mine ca şi şofer aproape o lună de zile. Nu mă justific cu şoferul. Nu mai lucrează la mine. Eu am avut o perioadă foarte aglomerată şi am decis să angajez pe cineva care să mă ajute la treburile cotidiene. Am stabilit cu domnul Nistor (nr.soţul ei) să angajez pe cineva care să mă ajute, să-mi fie mai uşor.
L-am căutat, a venit la interviu, au venit mai mulţi la interviuri şi l-am ales pe el. Trebuia să vină să lucreze o zi, două, să vedem. A lucrat o lună şi două săptămâni. A rezistat atât pentru că e greu cu o şefă ca mine. El a fost foarte ok, venea la program“, a spus Laurette.
Ciprian Nistor a acuzat-o pe Laurette, fățiș, că s-ar prostitua
”În ultima perioadă de timp, între noi, soţii, au apărut neînţelegeri şi o stare tensionată, generată de pârâtă, care a profitat de atitudinea mea permisivă şi de starea de deţinere în care mă aflu, pentru a întreţine cu diverse persoane relaţii extraconjugale, unele contra cost, existând probe certe în acest sens. Întrucât comportamentul acesteia mi-a fost adus la cunoştinţă de rude şi prieteni, am apelat la o societate de detectivi pentru a-mi fi certă situaţia de fapt.
Urmează să depun la dosarul cauzei Raportul întocmit de aceştia, imediat ce voi intra în posesia lui. Considerând că relaţiile conjugale sunt deteriorate grav şi ireversibil, am luat decizia de a pune capăt acestei căsătorii prin divorţ”, a scris soțul mulatrei în cererea de divorț.