Laurențiu Reghecampf a fost la un pas să fie asasinat de mafia pariurilor, în urmă cu aproape două decenii. Dezvăluirea îi aparține lui Cornel Dinu. Legenda clubului Dinamo a povestit cum a fost sunat de Iulian Chiriță, în perioada în care actualul tehnician al Al-Wasl evolua în Germania, pentru Energie Cottbus.
“La un meci Cottbus cu Bayern, unde jucau Miriuţă şi Reghecampf, sârbii controlau şi pariurile în Europa cu nişte băieţi pe care fără să vreau îi ştiam. Printre care şi acest Mile Jerkovici, care era din anturajul lui Arkan, prietenul meu, care se ocupa cu aşa zisele pariuri”, a dezvăluit Cornel Dinu pentru gsp.ro.
„S-a dus cu bani la băieţii ăştia şi le-a zis: ‘Bă băieţi, dacă se termină 3-0 aveţi 200.000 de mărci’. S-a făcut 3-1 cu contribuţia lui Reghecampf, care a marcat din penalty şi nu mai apăreau banii. Săracul Chiriţă mi-a spus: ‘A venit ăla şi l-a ameninţat să dea banii înapoi!’”, a mai povestit Cornel Dinu.
“Cunoscându-l pe Jerkovici, i-am cerut o păsuire de vreo 12 ore. Ca să vină cu banii, că nu e ca în România. Acolo, dacă nu eşti de cuvânt, te trezeşti în rigolă! Nu regret că am făcut un bine, că am salvat un compatriot de o tentaţie de care trebuia să scape! Nu trebuia să ajungă aici, dar era obişnuit cu practicile din România. Cu sârbii era mai greu!”, a mai spus Cornel Dinu.
„Da, e superadevărat tot! Mister n-a minţit cu nimic. L-am sunat atunci la rugămintea lui Laurenţiu, care m-a rugat să-l ajut, fiindcă intrase într-un necaz. Prima persoană la care m-am gîndit a fost Dinu, ştiam că are cunoştinţe în Serbia. Oricum, era singura persoană cu care aş fi îndrăznit să vorbesc aşa ceva. M-a crescut ca fotbalist, îl respect şi, indiferent ce spune lumea, cuvîntul lui Dinu e cuvîntul lui Dinu”, a confirmat povestea Iulian Chiriţă.