Laurențiu Duță, pe mâinile medicilor. “Am venit pentru un tratament!” Ce se întâmplă cu membrul trupei 3 Sud Est

Publicat: 07/10/2021 | 16:21

Laurențiu Duță a ajuns pe mâinile medicilor. Din fericire, nu se confruntă cu o problemă de sănătate. Membrul trupei 3 Sud Est a început un tratament de implant de păr și este optimist că acesta va da rezultatul scontat.

De o bună perioadă, Laurențiu Duță are probleme cu căderea părului, motiv pentru care a decis să meargă la un specialist, pentru a-i oferi un tratament. A ales o clinică pe care au vizitat-o mai mulți artiști autohtoni și care, la final, s-au declarat mulțumiți de rezultat.

(NU RATA: UPS! CUM ARATĂ CĂTĂLIN MĂRUȚĂ, LA ȘAPTE ANI DUPĂ CE ȘI-A FĂCUT IMPLANT DE PĂR. ANDRA I-A FILMAT „CHELIA”, DIN GREȘEALĂ)

Astfel, în zilele următoare, membrul trupei 3 Sud Est își va face implant de păr. O astfel de intervenție costă între 3.000 – 5.000 de euro, în funcție de medici și de țara unde are loc.

Am venit pentru un tratament de implant de păr și am petrecut o zi plăcută alături de o echipă de profesioniști. Mulțumesc, medicilor și întregului personal”, a spus Laurențiu Duță pe pagina sa de Instagram.

În aprilie, Laurențiu Duță a fost infectat cu COVID

Laurențiu Duță a fost diagnosticat, în primăvară, cu coronavirus. Din fericire, față de Mihai Budeanu, colegul său de trupă, a contractat o formă ușoară a bolii și s-a tratat în confortul propriului domiciliu.

Am trecut prin Covid. Este prima zi în care am ieșit din casă, după perioada de izolare. Din fericire, am avut o formă destul de ușoară, în afara unor accese de tuse chinuitoare, care au durat vreo zece zile. N-am avut alte simptome”,  a declarat, la mijlocul lunii aprilie, Laurențiu Duță.

Susțin vaccinarea, ba mai mult, cred pe mine m-a ajutat faptul că eram vaccinat cu prima doză în momentul în care m-am îmbolnăvit. M-am vaccinat cu AstaZeneca, iar rapelul îl am programat pe 11 mai. Am amânat puțin, dar o să merg până la capăt”, a mai spus Laurențiu Duță.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult