Laurenţiu Cazan, șeful jandarmilor, audist la Parchetul General: ”Aş lua aceleaşi măsuri!” Ce a spus de ”gazare”

Publicat: 26/09/2018 | 19:46

Laurențiu Cazan, directorul general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, a fost audiat, miercuri, la Parchetul General în legătură cu violenţele din 10 august, de la Mitingul diasporei.

Întrebat dacă ar lua aceleaşi măsuri, Cazan a spus: ”Categoric. Dacă mâine ar fi 10 august, aş lua aceleaşi măsuri”. El a declarat că ”s-a respectat legea ad-literam”, scrie rtv.net.

”Modul de restabilire a ordinii publice s-a făcut în concordanţă cu legea specială”, a mai spus Cazan.

Acesta a afirmat că nu poate face alte precizări cu privire la ancheta în curs, dar a cerut să nu se mai folosească termenul de ”a gaza”.

”Am văzut că se foloseşte în spaţiul public termenul a gaza. V-aş ruga să consultaţi un DEX să vedeţi ce înseamnă cuvântul a gaza”, a mai spus Cazan, citat de News.ro.

În cursul zilei s-a aflat la Parchet şi comisarul şef de poliţie Mihai Chirică, cercetat şi el în dosar. Acesta nu a făcut declaraţii presei.

Săptămâna trecută, Laurenţiu Cazan a fost pus sub acuzare de procurorii militari, pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult