Laura Vass s-a întors la școală! A început liceul la 30 de ani
Cântăreața Laura Vass este în căutarea unei variante mai bune a ei, așa că nu se mulțumește cu educația actuală și, la 30 de ani, s-a înscris la liceu!
Totul a fost povestit chiar de către artistă, care a vorbit despre copilăria ei, marcată de pasiunea care îi definește și acum viața: muzica.
Deși părinții ei își doreau să o vadă făcând ceva „serios”, Laura Vass și-a urmat visul și, într-un final, iată că a reușit să le facă pe plan și acestora.
„Cu școala m-am mutat la București, la fără frecvență. Dar n-am reușit să termin. Eu practic am opt clase terminate și acum am început-o pe a noua. Vreau să mă educ. Eu pe la școală cântam, în pauze cântam, când mă întorceam acasă cântam. Mie îmi plăceau manelele și, în general, piesele lente de dragoste”, a explicat Laura Vass, la „Acces Direct”.
A ajuns o bombă sexy!
Laura Vass a postat pe contul de Facebook o poză în care apare total schimbată. De la părul lung şi bogat, artista a apărut cu o perucă blondă, scurtă şi cu breton drept.
Chiar dacă nu o reprezintă în totalitate ca stil, Laurei Vass îi vine foarte bine chiar şi genul acesta de tunsoare.